În plus, în acest weekend au fost cele mai frumoase zile din aceasta iarnă. Soarele a strălucit încă de dimineața, zăpada a fost tocmai bună, iar turiştii s-au bucurat din plin atmosferă.

Vremea frumoasă și pârtiile acoperite cu zăpadă i-au atras ca un magnet în acest sfârșit de săptămână pe turiști la munte. Și copiii au intrat în vacanță, iar mulți părinți au ținut morțiș ca prichindeii lor să se bucure de omăt. În stațiunea Bușteni, pe Kalinderu, a fost atât de multă lume, încât la telescaun s-a stat la coadă chiar și o oră pentru a ajunge în vârful pârtiei. Însă, cei care au urcat, au avut parte de o priveliște de vis. Și derdelușul a fost aglomerat, însă după câteva ture, mulți au profitat și de razele generoase ale soarelui.

P_20160206_125058Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 10

Pa pârtia Kalinderu din Buşteni stratul de nea depăşeste 30 de centimetri și chiar dacă temperaturile au urcat până la 4 grade Celsius, încă se schiază în condiţii foarte bune. Aşa că pasionaţii sporturilor de iarnă, fie avansaţi, fie începători, au petrecut şi ieri, şi duminică, alunecând pe întinderea de zăpadă.

Omisiuni și inexactități în declarațiile de avere ale unei angajate APIA și ale soțului ei, un lider local AUR. Politicianul a trecut greșit de 13 ori prenumele nevestei sale
Recomandări
Omisiuni și inexactități în declarațiile de avere ale unei angajate APIA și ale soțului ei, un lider local AUR. Politicianul a trecut greșit de 13 ori prenumele nevestei sale

„După calculele noastre și după câte cartele s-au vandut, estimăm că avem la pârtie în jur de 3000 – 3500 de persoane.Am mai avut weekend-uri aglomerate, dar parcă de data asta sunt foarte multi schiori și turisti veniți la sanie, vin fiert și la o repriză de soare la munte”, a precizat Mihai Dobre, administratorul instalațiilor de transport pe cablu de la pârtia Kalinderu.

Și următoarele zile se anunță zile frumoase la munte. Meteorologii spun că temperaturile vor mai urca în termometre, iar cerul va fi senin.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Pe Nicușor Dan îl știe toată lumea, însă stai să vezi cine este sora lui! O apariție discretă, cu o meserie la care nimeni nu se aștepta! Detalii din intimitate
Viva.ro
Pe Nicușor Dan îl știe toată lumea, însă stai să vezi cine este sora lui! O apariție discretă, cu o meserie la care nimeni nu se aștepta! Detalii din intimitate
Cu cine votează Laura Vicol? A tăcut cât a tăcut, dar acum nu s-a mai putut abține: „Eu sunt și deșteaptă, și umană”. Mesaj tranșant care spune tot, cu doar câteva zile înainte de turul 2
Libertateapentrufemei.ro
Cu cine votează Laura Vicol? A tăcut cât a tăcut, dar acum nu s-a mai putut abține: „Eu sunt și deșteaptă, și umană”. Mesaj tranșant care spune tot, cu doar câteva zile înainte de turul 2
Un clip cu poziția în care dormea un pasager în avion a devenit viral pe TikTok. „A fost așa în timpul unui zbor de trei ore” / „De fapt, nu este o idee rea...”
Adevarul.ro
Un clip cu poziția în care dormea un pasager în avion a devenit viral pe TikTok. „A fost așa în timpul unui zbor de trei ore” / „De fapt, nu este o idee rea...”
Robbie Williams, dedicație în genunchi în fața Mădălinei Ghenea. Artistul și actrița au fost protagoniștii unui moment cu adevărat spectaculos. FOTO
Elle.ro
Robbie Williams, dedicație în genunchi în fața Mădălinei Ghenea. Artistul și actrița au fost protagoniștii unui moment cu adevărat spectaculos. FOTO
CNA intervine în scandalul momentului: „Derapaje din discursul public, manifestate prin ameninţări şi atacuri directe la adresa jurnaliştilor şi a profesiei de jurnalist...” De nebănuit unde s-a ajuns acum, după clipul video VIRAL făcut public de George Simion

Şi-a comandat verighetele de pe internet, iar cu 3 zile înainte de nuntă a aflat că a fost păcălită. "521 de euro"
Observatornews.ro
Şi-a comandat verighetele de pe internet, iar cu 3 zile înainte de nuntă a aflat că a fost păcălită. "521 de euro"
Horoscop 13 mai 2025. Balanțele au parte de o zi care vine cu provocări, dar acestea nu vor depăși nivelul cu care sunt obișnuite
HOROSCOP
Horoscop 13 mai 2025. Balanțele au parte de o zi care vine cu provocări, dar acestea nu vor depăși nivelul cu care sunt obișnuite

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI