Actualizările WhatsApp dark mode vor fi difuzate pe ambele platforme în câteva zile, au anunțat pe social media oficialii Facebook, compania care deține platforma, potrivit GSM Arena.
WhatsApp dark mode a fost de departe cea mai solicitată funcție pentru aplicație. A durat însă mult până să fie lansată, mai ales că atât Google cât și Apple au lansat anul trecut versiuni noi de sisteme de operare mobile, care au venit cu o temă complet întunecată care poate fi integrată și în aplicațiile compatibile.
Modul WhatsApp întunecat este „conceput pentru a reduce tensiunea ochilor în medii cu lumină scăzută” și „a preveni acele momente incomode în care telefonul tău luminează totul în jur cu un disconfort la ochi”.
Paleta de culori a fost aleasă pentru a minimiza oboseala ochilor și a merge cu nuanțe care sunt „mai aproape de culorile prestabilite ale sistemului pe iPhone și Android”. În plus, culoarea și alte elemente de design sunt utilizate pentru a vă asigura că cele mai importante informații ies în evidență, au transmis dezvoltătorii.
Există însă o limitare pentru dispozitivele Apple, și anume modul întunecat va fi disponibil doar dacă telefonul rulează iOS 13. Pe Android, dacă rulați Android 10 și setați tema sistemului pe dark mode, WhatsApp se va conforma. Pe Android 9 Pie și versiunile anterioare ale sistemului de operare, se poate activa manual modul întunecat doar pentru WhatsApp, din setările sale.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro