Exodul a fost atât de mare, încât WhatsApp a fost nevoită să amâne punerea în aplicare a noilor termeni de confidențialitate, care era prevăzută pe data 8 februarie, mai arată sursa citată.

Mai mult decât atât, platforma a derulat o campanie de limitare a daunelor, pentru a explica utilizatorilor schimbările pe care urma să le implementeze.

WhatsApp face publice ”politici preexistente”

În primele trei săptămâni ale lunii ianuarie, Signal a câștigat 7,5 milioane de utilizatori la nivel global, iar Telegram, 25 de milioane. În ambele cazuri, creșterea pare să fi venit în dauna WhatsApp.

Potrivit The Guradian, WhatsApp a scăzut în ianuarie în preferințele britanicilor – de la a opta cea mai descărcată aplicație din Regatul Unit a coborât pe locul 23.

În același timp, Signal, care pe 6 ianuarie nu era nici măcar în primele 1.000 de aplicații din țară, a ajuns, pe 9 ianuarie, cea mai descărcată aplicație din UK.

Directorul pentru politici publice al WhatsApp pentru Europa, Orientul Mijlociu și Africa, Niamh Sweeney, a declarat comitetului pentru afaceri interne că exodul a fost provocat de noii termeni de confidențialitate.

În opinia sa, măsura a fost menită să facă două lucruri: să permită noi caracteristici pentru mesajele de afaceri și să aducă o mai mare transparență și clarificări în legătură cu ”politicile preexistente” ale companiei.

”Nu există modificări în ceea ce privește partajarea datelor noastre cu Facebook”, a declarat Sweeney.

Cererea de aplicații de comunicare securizate, în creștere

În mod ironic, tocmai pe WhatsApp au circulat informații potrivit cărora administratorii platformei puteau citi mesajele personale și furnizau datele utilizatorilor către compania mamă, Facebook.

Din această cauză, data de implementare a noilor politici de confidențialitate a fost amânată. ”Vrem să fim clari că actualizarea politicii nu afectează deloc confidențialitatea mesajelor dumneavoastră cu prietenii sau familia”, spun cei de la WhatsApp, într-o postare publicată pe site, pentru care au plătit publicitate care să apară în căutările pe Google.

Compania a comunicat că va întârzia implementarea noii sale politici până la 15 mai.

Amir Ghodrati, de la firma de cercetare de piață App Annie, spune că în acest domeniu mișcările rapide sunt foarte importante. ”Am văzut o cerere în creștere în ultimii ani pentru mesaje criptate și aplicații axate pe confidențialitate”, a spus el.

În mod ironic, aplicația WhatsApp este mai concentrată asupra confidențialității decât competitoarea sa Telegram, mai notează sursa citată. Prima aplică automat criptarea ”end-to-end” (în care numai expeditorul și destinatarul pot vedea mesajele), iar a doua, numai prin activarea unei opțiuni.

 
 

Urmărește-ne pe Google News