HOT: Marian Drăgulescu, gimnast
La 38 de ani, Drăgulescu mai vrea la o ediție
a Jocurilor Olimpice. Gimnastica nu e, de obicei, generoasă cu sportivii ei
și-i mănâncă de timpuriu, înfulecând cu lăcomie sacrificiile și lăsându-le în
schimb câteva medalii sau, în cel mai rău caz, accidentări și uitare. Un sport
pe care nu-l poți păcăli, mai ales de la apariția codurilor crunte de arbitraj.
Dacă Marian va prinde podiumului probei de
sărituri a Campionatelor Mondiale care au debutat ieri, la Stuttgart, va avea
asigurată participarea la cea de-a cincea sa Olimpiadă. Și dacă nu va obține
această calificare, la o vârstă la care alți gimnaști au și uitat, probabil,
programele de concurs, perseverența și răbdarea lui Drăgulescu, într-o lume din
ce în ce mai grăbită și mai superficială, sunt niște calități comparabile cu
ale unui erou dintr-o carte.
În felul lui, muncitor și spectaculos
deopotrivă, Marian Drăgulescu încă aduce emoție pe o scenă sportivă românească
din ce în ce mai părăsită.
NOT: Dumitru
Chirleșan, rectorul Universității Pitești
Pe rețelele de socializare, unde merge orice,
în orice formă, nou-construitul paraclis ortodox al UPIT a fost prezentat drept
laborator. Și nu de oricine, ci chiar de rectorul instituției de învățământ.
“Universitatea din Piteşti s-a îmbogăţit cu un
laborator nou. Un Paraclis Ortodox în care ştiinţa vine să se întâlnească în
mod fericit, armonios cu credinţa noastră creştină, ortodoxă”. Iată o motivație
pentru copii naivi și pentru cei care poate încă nu s-au decis dacă susțin
teoria creaționistă sau pe cea darwinistă.
Acum, poate și nouă ne scapă, din grabă sau
chiar intenționat, toate metaforele aruncate fără milă în spațiul public. Amestecul
treburilor bisericești cu școlile este însă ceva de domeniul trecutului, unde
ar trebui să și rămână.
O capelă nu este un laborator, pentru că prima
încăpere tinde să meargă îndărăt, spre vremurile în care cei care foloseau
așa-numitele laboratoare – alchimiști, “vrăjitoare” – o pățeau urât de tot.
Probabil că această inadecvare îl va împiedica
pe rector să ne anunțe atunci când se va inaugura, în universitatea sa, un
laborator autentic.