„Ambasadorul, însoţit de Polcouns, s-a întâlnit, pe data de 20 aprilie, cu liderul PSD Mircea Geoană. Întâlnirea a fost la cererea lui Geoană. El a început prin a declară că şi-a dat toată silinţa să găsească o soluţie amiabilă prin care să nu se ajungă la suspendarea preşedintelui Basescu”, se arată într-o telegramă din 2007 clasificată Confidenţial. Geoană le-a spus americanilor că s-a întâlnit în secret cu Băsescu de două ori, pe propriul risc, şi că oamenii din partid „m-ar omori” dacă ar află de intalniri”. Subiectul telegramei: „Liderul PSD Mircea Geoană despre suspendarea preşedintelui: Sunt number one astăzi în România!”, potrivit unei telegrame redată de Hotnews.
Reprezentanții Ambasadei SUA amintesc și despre o înțelegere discutată cu Geoană, care să includă un efort de revizuire a constituţiei, introducerea votului uninominal, descentralizarea funcţiei publice, un plan accelerat de investiţii în autostrăzi, infrastructura şi de creştere a capacităţii de absorbţie a fondurilor UE.
Într-o altă telegramă, din 2008, e prezentată o caracterizare facută de colegii britanici lui Mircea Geoană: Woobly (instabil). Contextul în care apare caracterizarea e o analiză a sistemului judiciar românesc. Americanii se arată îngrijorați de faptul căa Parlamentul ar putea menține o serie de modificări nedorite la Codul Penal.
Citește și Ambasada SUA a realizat topul oligarhilor şi baronilor locali din România. Iată care este acesta!
Mihai Chireac a afirmat că „problemele cu băutura ale lui Traian Băsescu s-au înrăutățit”
Ucrainienii se temeau că România și Moldova vor forma „Romanova”