William și Harry au mers în spatele tatălui lor, regele Charles al III-lea, a unchilor Andrew şi Edward şi a prințesei Anne, de la Westminster Hall până la Westminster Abbey, unde au avut loc funeraliile de stat ale reginei Elisabeta a II-a.

William și Harry au mers unul lângă altul în urma sicriului bunicii lor, dar fără să se privească. Foto: Profimedia

William a purtat uniforma militară, la fel ca tatăl său, prinţul Edward şi prinţesa Anne. Însă Harry, veteran al războiului din Afganistan, a purtat o redingotă neagră, decorată cu medaliile sale. Prințul şi-a pierdut dreptul de a purta uniformă după ce s-a retras în 2020 de la îndatoririle regale.

William și Harry au mers unul lângă altul, nu au fost separați de un membru al familiei regale, cum s-a întâmplat la înmormântarea prințului Philip, anul trecut.

Cu toate astea, de-a lungul traseului, cei doi frați au privit doar în față și nu au dat niciun semn că și-au depășit divergențele, scrie ziarul britanic, The Guardian.

Prințul William și prințul Harry. Foto: Profimedia

De asemenea, la Westminster Abbey, cei doi prinți și soțiile lor au evitat orice interacțiune. Nu s-au privit deloc și au păstrat tot timpul o distanță fizică. Harry și Meghan au stat în spatele regelui Charles al III-lea și a reginei consoarte Camilla. William, Kate şi cei doi copii mai mari ai lor s-au instalat în primul rând.

Prințul Harry a stat în spatele regelui Charles al III-lea, în timp ce prințul William, în primul rând. Foto: Profimedia

În ultimii ani au existat multe speculații potrivit cărora relaţia dintre Harry și William e una tensionată.

Înainte de funeraliile reginei Elisabeta, pe 10 septembrie, William, Harry și soțiile lor au ieşit împreună în faţa Castelului Windsor ca să le mulțumească oamenilor pentru omagiile aduse reginei. Ei au plecat apoi cu aceeaşi maşină, însă interacţiunile au fost minime.

William și Catherine cu prințul Harry și Meghan, la Castelul Windsor. Foto: Profimedia

 
 

Urmărește-ne pe Google News