Tot mai multe wine baruri au apărut în ultimii ani în țara noastră, iar trendul prinde contur de la an la an cu o cerere și o ofertă tot mai robuste. Sunt căutate, la modă și considerate niște localuri sofisticate, însă pentru ca ele să aibă succes printre clienți, trebuie ca managerii să țină cont de anumite aspecte. Iată ce presupune deschiderea și administrarea unui astel de local, dar și ce perspective sunt pentru astfel de afaceri:

  1. O ofertă variată și pe măsura numelui de wine bar

Fiind un local specializat în vinuri, prima condiție pentru succes este un meniu de vinuri cu cât mai multe vinuri, provenite din cât mai multe regiuni. Tendința managerilor este să se îndrepte către destinații îndepărtate, ignorând vinurile românești. Avantajul vinurilor românești este acela că pot fi luate direct de la producător, având și un preț mai bun. Se poate vizita podgoria, se poate vedea procesul de fabricare a licorii bahice și condițiile de depozitare.

Un astfel de producător de vinuri românești este un exemplu concludent în acest sens, deoarece podgoria și crama pot fi vizitate și vinul poate fi degustat direct de la sursă. După cum vezi, sunt doar cinci vinuri, ceea ce înseamnă că sunt tratate cu o atenție sporită și se merge pe principiul „puțin și cu adevărat bun”. De altfel, un local precum un wine bar presupune cunoașterea produselor din meniu, deci o vizită la cramă este nu doar recomandată, ci chiar imperativă.

Cazul Ferma Dacilor. Un an de la focul devastator care a omorât opt oameni. Laboratorul de expertize criminalistice a identificat cauzele incendiului
Recomandări
Cazul Ferma Dacilor. Un an de la focul devastator care a omorât opt oameni. Laboratorul de expertize criminalistice a identificat cauzele incendiului

  1. Un wine bar de succes are un design pe măsura profilului

Vinul este o băutură specială, sofisticată, care poartă aroma fructelor coapte în bătaia soarelui, iar un local specializat în servirea lui are nevoie de un design care să fie în ton cu tot ce înseamnă vinul. Un interior prețios, decor atent ales și niciun element plasat la întâmplare sunt doar câteva dintre cerințele unui wine bar de succes.

Persoanele care vin să savureze un pahar de vin într-un astfel de bar își doresc o ambiață în ton cu tot ce simbolizeaza vinul. Un design cu mult lemn, tapițerie de piele și un decor inspirat din pub-urile londoneze reprezintă o alegere potrivită, însă la fel de reușit este și un decor urban, minimalist, de inspirație scandinavă.

  1. Pregătiți și pentru cunoscători, dar și pentru cei care nu știu nimic despre vinuri

Un wine bar este un loc unde vin atât cunoscători, cât și persoane care apreciază un pahar de vin, dar nu știu că facă diferența între un produs excepțional și unul oarecare, însă locul trebuie să satisfacă cerințele ambelor tipuri de clienți. Un meniu în care sunt menționate proveniența, anul, notele și aromele este de mare ajutor pentru cei care nu sunt niște cunoscători în materie de vinuri. În plus, poate reprezenta un artificiu plăcut pentru prezentarea băuturilor, care sunt astfel expuse într-un mod mai plăcut decât prin simpla listare a lor.

Marcel Ciolacu a publicat pe TikTok facturile pentru zborurile la Nisa: „Nu este nici prima, nici ultima greșeală a mea” | VIDEO
Recomandări
Marcel Ciolacu a publicat pe TikTok facturile pentru zborurile la Nisa: „Nu este nici prima, nici ultima greșeală a mea” | VIDEO

Un wine bar profitabil trebuie să fie și bine plasat în oraș. Zonele istorice, centrele vechi ale orașelor sunt cele mai potrivite pentru amplasarea unui astfel de bar. Investiția inițială pentru a deschide un astfel de local variază în funcție de spațiu, decor și vinurile alese și este cuprinsă de obicei între 50.000 și 100.000 de euro.

Ai fost vreodată într-un wine bar? Cum ți se pare acest tip de afacere, crezi că are potențial să devină un business de succes?  

Sursa foto: Shutterstock

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Animalul care a uimit pe toată lumea. Este mai mare când e pui decât când e adult. Îl poți vedea și în România
FANATIK.RO
Animalul care a uimit pe toată lumea. Este mai mare când e pui decât când e adult. Îl poți vedea și în România
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Theo Rose s-a tuns și arată complet diferit! „Ai cam rupt cu freza asta! Top!” Artista a optat pentru o tunsoare la modă în acest sezon / FOTO
Unica.ro
Theo Rose s-a tuns și arată complet diferit! „Ai cam rupt cu freza asta! Top!” Artista a optat pentru o tunsoare la modă în acest sezon / FOTO
Elicea unei eoliene scăpate de sub control, din cauza vântului, s-a prăbuşit în curtea unui azil la Poarta Albă. Bătrânii fuseseră evacuaţi
Observatornews.ro
Elicea unei eoliene scăpate de sub control, din cauza vântului, s-a prăbuşit în curtea unui azil la Poarta Albă. Bătrânii fuseseră evacuaţi
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință
HOROSCOP
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI