„În conformitate cu reglementările în vigoare și cu politica companiei, li s-a oferit posibilitatea de a se reprograma gratuit pe următoarele zboruri, în funcție de disponibilitate, sau opțiunea de a solicita rambursarea integrală. Pasagerilor în dificultate li s-a oferit, de asemenea, cazare până la zborul reprogramat“, se arată în punctul de vedere al Wizz Air.
Wizz Air a mai precizat că zborul de ieri a fost anulat pentru că aeronava „a trebuit să fie supusă unei verificări tehnice neplanificate”, iar „pasagerii au fost informați cu privire la această situație”.
Precizările companiei aeriene low cost au venit după ce aproximativ 200 de pasageri au rămas blocați pe aeroportul Fiumicino din Roma după ce Wizz Air a anulat cursa aeriană spre București.
Compania Wizz Air a raportat venituri de 4,9 miliarde de euro pentru anul fiscal încheiat la 31 martie 2023 și o pierdere netă de 564,6 milioane de euro. Operatorul estimează însă un câștig net de 450 milioane de euro pentru acest an.