„Opriţi ameninţarea împotriva Taiwanului, opriţi represiunea din Hong Kong, opriţi sprijinul pentru Putin, opriţi ingerinţa în Franţa”, au cerut participanţii pe un banner mare desfăşurat în Piaţa Republicii, loc tradiţional de manifestaţie din capitala Franţei, constată jurnaliștii France-Presse prezenți la fața locului.

Sute de protestatari au arborat drapelul tibetan, în timp ce unii au afișat pancarte inscripționate „Dictatorule Xi Jinping, ţi-a trecut timpul” sau „Nu totalitarismului chinez”.

„Franţa, ţara drepturilor omului”, „Trăiască Tibetul liber” sau „Eliberaţi Tibetul”, au scandat protestatarii în repetate rânduri.

Potrivit prefecturii poliţiei din Paris, circa 2.000 de persoane au participat la manifestație, printre care membri ai comunității din tibetane din Franța și din alte țări europene.

Xi Jinping „este un dictator” care vrea să distrugă tradiţia şi cultura tibetană, a declarat pentru France-Presse Karma Thinlay, preşedintele comunităţii tibetane din Franţa.

În China „nu există libertate de exprimare, nu există libertate”, în timp ce „Franţa este o ţară a drepturilor omului şi a libertăţii”, a subliniat el, adăugând că „acest lucru nu este compatibil cu venirea lui în Franţa”.

Xi Jinping, vizită de două zile în Franța

Xi Jinping a sosit duminică după-amiază la Paris pentru o vizită de două zile. De la Paris, liderul chinez se va deplasa în alte două capitale europene: Budapesta și Belgrad.

Preşedintele francez Emmanuel Macron intenţionează să susţină „reciprocitatea” comercială şi căutarea unei soluţii la războiul din Ucraina în faţa unui lider chinez care continuă să-şi arate sprijinul pentru Rusia, notează France-Presse.

„Emmanuel Macron trebuie să ştie că nu se poate face afaceri în linişte, cu încredere cu China, deoarece China este o ţară în care toate drepturile sunt încălcate”, a insistat preşedintele comunităţii tibetane din Franţa.

„În viaţă există mai mult decât economia”, a apreciat el, exprimându-şi speranţa că preşedintele francez va profita de această „ocazie” pentru a vorbi despre situaţia din Tibet cu scopul de a găsi „o soluţie paşnică”.

De-a lungul secolelor, Tibetul a alternat între perioade de independenţă și perioade de stăpânire chineză. Beijingul a preluat controlul asupra Tibetului în octombrie 1950, după o intervenţie a armatei chineze.

Beijingul susține că Tibetul face parte istoric din China, interpretare respinsă de Dalai Lama, aflat în exil. Invocând poziția lui Dalai Lama, China refuză din 2010 orice dialog cu reprezentanţii tibetani.

 
 

Urmărește-ne pe Google News