Demersul președintelui chinez arată că Beijingul are îngrijorări cu privire la războiul Rusiei din Ucraina, chiar dacă oferă un sprijin tacit Moscovei, potrivit aceleași surse. Pe de altă parte, descurajarea lui Putin de a folosi o astfel de armă a fost esenţială pentru campania Chinei de reparare a legăturilor deteriorate cu Europa, a declarat un consilier de rang înalt al guvernului chinez.

În declaraţiile sale publice, China s-a exprimat în mod constant împotriva folosirii armelor nucleare. Dar mulţi dintre susţinătorii Kievului s-au îndoit de angajamentul Beijingului faţă de o astfel de descurajare, având în vedere parteneriatul „fără limite” al lui Xi cu Putin şi un „plan de pace” care se suprapune puternic cu punctele de discuţie ruseşti.

Cu toate acestea, avertismentul lui Xi le-a dat speranţa că Beijingul îşi susţine retorica publică şi în spatele uşilor închise şi că ameninţă probabil cu consecinţe care ar fi suficiente pentru a-l opri pe Putin să folosească o armă nucleară, notează FT, citat de News.ro.

Un atac nuclear rusesc asupra Ucrainei sau a unuia dintre aliaţii săi europeni ar risca să întoarcă Europa împotriva Chinei, a declarat un consilier de rang înalt din guvernul chinez, în timp ce o presiune susţinută din partea Beijingului pentru a preveni un astfel de act ar putea contribui la îmbunătăţirea relaţiilor cu Bătrânul Continent.

De la începutul războiului din Ucraina, Putin a amenințat de mai multe ori că poate folosi armele nucleare. Ultima oară, o amenințare de acest gen a fost făcută, luna trecută, când a început contraofensiva Ucrainei, spunând că Rusia a livrat focoase tactice în Belarus.

Cirești și: LIVETEXT Război în Ucraina, ziua 497 | Contraofensiva se desfășoară conform planului, dar nu a ajuns la potențialul maxim, spune armata ucraineană

 
 

Urmărește-ne pe Google News