Cei doi lideri au adoptat o declaraţie comună în care şi-au exprimat „îngrijorarea profundă cu privire la evoluţia conflictului armat în regiunea europeană şi interesul extrem pentru instaurarea păcii în Ucraina cât mai curând posibil”, notează Belta, informează Agerpres.

„Belarus şi China sunt interesate să evite o escaladare a crizei şi gata să depună eforturi pentru restabilirea ordinii şi păcii regionale”, a adăugat sursa citată.

Summitul de la Beijing a reunit doi dintre liderii străini pe care se bazează cel mai mult preşedintele rus Vladimir Putin, în timp ce armata sa luptă pentru a-şi atinge obiectivele invaziei declanşate în urmă cu un an în Ucraina.

Beijingul a devenit din ce în ce mai vocal în apelul la pace în timp ce conflictul din Ucraina se prelungeşte şi a negat că ar furniza arme către Moscova după ce oficiali americani au indicat faptul că China ar avea în vedere acest lucru.

Vineri, la exact un an de la declanşarea ofensivei ruse împotriva Ucrainei, Beijingul a publicat un document cu 12 puncte în care îndeamnă Moscova şi Kievul să se aşeze la masa tratativelor.

Dar deşi China încearcă să se impună ca mediator al conflictului, poziţia sa de aliat al Rusiei o descalifică în ochii occidentalilor, care susţin Ucraina.

La rândul său, Belarus, vecin cu Ucraina, este un element important în acest conflict: nu a trimis militari să lupte direct alături de armata rusă, dar a permis trupelor ruseşti să folosească teritoriul belarus pentru invadarea Ucrainei, aminteşte AFP.

 
 

Urmărește-ne pe Google News