Într-o întâlnire de joi cu premierul egiptean Mustafa Madbouly, Xi Jinping a declarat că Beijingul vrea să „aducă” mai multă „stabilitate” în Orientul Mijlociu și că sprijină eforturile Egiptului de a lăsa să intre ajutorul umanitar în Gaza.
„China este dispusă să consolideze cooperarea cu Egiptul în diverse domenii (…) şi să colaboreze cu Egiptul pentru a aduce mai multă certitudine şi stabilitate în regiune şi în lume”, i-a spus Xi premierului egiptean, a relatat televiziunea de stat CCTV.
„China şi Egiptul sunt prieteni buni care împărtăşesc aceleaşi obiective şi au încredere unul în celălalt şi sunt, de asemenea, parteneri buni care lucrează împreună pentru dezvoltare şi prosperitate comună”, a mai spus Xi Jinping.
Egiptul și Statele Unite au convenit miercuri să aducă ajutor umanitar în Fâșia Gaza „într-un mod durabil” prin Peninsula Sinai din Egipt. De mai multe zile, zeci de camioane cu ajutoare internaționale așteaptă pe teritoriul Egiptului să intre în Gaza.
Președintele egiptean Abdel Fattah al-Sisi a fost de acord să deschidă punctul de trecere Rafah pentru 20 de camioane încărcate cu ajutoare, a anunțat miercuri președintele american Joe Biden.
Foto: Hepta