42 comentariiMai mult, în al treilea an de invazie rusească la scară largă, oboseala de război începe să-și spună cuvântul în rândul puterilor europene. Pentru Ucraina, invazia ilegală rusească reprezintă însă un război de supraviețuire. Indiferent de costurile umane și materiale, Ucraina nu își permite „luxul de a renunța”, pentru că există riscul major al dispariției națiunii ucrainene.
Dat fiind contextul complicat pentru securitatea europeană, Libertatea a invitat-o la un dialog pe ucraineanca Yevgeniya Gaber, profesor de studii de securitate la Centrul European pentru Studii în Securitate, George C. Marshall.
Ea a fost consilier de politică externă al prim-ministrului Ucrainei în 2021 și director adjunct al Academiei Diplomatice din cadrul Ministerului Afacerilor Externe al Ucrainei între 2018 și 2020, unde a fost responsabilă de cooperarea internațională și de seminariile de leadership pentru diplomați și actori implicați în decizia politică în sectoarele apărării și securității. Anterior, ea a fost diplomat în cadrul Ambasadei Ucrainei la Ankara în perioada 2014- 2018.
Libertatea: După ce Congresul American a aprobat ajutorul militar pentru Ucraina, opiniile experților pe această temă au diferit. Unii au spus că ajutorul vine târziu, alții că este necesar, dar nu suficient. Cum evaluați acest ajutor?
Yevgeniya Gaber: Niciodată nu este prea târziu pentru a trimite arme și ajutor militar în Ucraina, pentru că ucrainenii încă luptă, iar ucrainenii mor în fiecare zi. Civilii sunt uciși în casele lor de atacurile cu rachete rusești, de atacurile cu drone rusești, și militarii, care sunt uciși pe câmpul de luptă în fiecare zi din cauza lipsei de muniție.
Așadar nu este prea târziu, pentru că, indiferent dacă Ucraina primește sau nu ajutor sau sprijin militar, Ucraina va continua să lupte. Ucraina va riposta, pentru că există un consens foarte larg în societatea ucraineană că nu există altă opțiune decât să lupte, pentru că acesta este un război de supraviețuire. În momentul în care ucrainenii vor înceta să lupte, ei vor înceta să mai existe ca națiune, ca stat, ca popor. De aceea, ajutorul militar este necesar și foarte binevenit.
În ceea ce privește al doilea punct, bineînțeles că am simțit foarte mult această întârziere în aprovizionarea cu muniție, și tocmai de aceea rușii au acum inițiativă pe câmpul de luptă și de aceea au înregistrat aceste progrese tactice în est. Nu aș supraestima aceste câștiguri teritoriale ale părții ruse. Ele sunt reversibile. Ucraina își poate recâștiga aceste teritorii. Liniile frontului au fost stabilizate în momentul în care Ucraina a început să primească muniție. Dar acesta este un semnal de alarmă care arată că, în momentul în care Ucraina încetează să mai primească sprijin din partea aliaților internaționali, pierde chiar și acele succese pe care le-a obținut până acum. Astfel va deveni mai costisitor în termeni de bani și în termeni de vieți omenești să recupereze ceea ce a fost recuperat înainte. Așadar, fluxul consistent și neîntrerupt de muniție și arme este foarte, foarte important.
Importanța sistemelor Patriot
– Poate Ucraina să câștige războiul și de ce ar mai fi nevoie?
– Aș spune că Ucraina încă poate câștiga acest război. Dacă ne uităm la ceea ce se întâmplă în Marea Neagră, de exemplu, pe mare, Ucraina a avut mult succes folosind drone, platforme fără echipaj.
Armele furnizate de Marea Britanie, de exemplu, cum ar fi Storm Shadow, au reușit să distrugă o treime din marina rusă fără a avea propria noastră marină și, de asemenea, să deterioreze capacitățile navale rusești. Dacă ne uităm la războiul asimetric, uitați-vă la ceea ce se întâmplă cu rafinăriile de petrol din Rusia, un procent uriaș dintre ele a fost distrus sau deteriorat în mod semnificativ, ceea ce înseamnă că vor crește prețurile pentru piața internă a Rusiei, nu pentru piețele globale, iar asta pune o presiune suplimentară asupra economiei rusești. Așadar, nu este vorba de faptul că suntem într-un impas și nu știm ce să facem, ci de ceea ce are nevoie Ucraina pentru victorie sau, cel puțin, ca să înregistreze succese pe câmpul de luptă: în primul rând este vorba de aprovizionarea cu muniție, iar aici sistemele de apărare aeriană sunt critice, în special cele de tipul Patriot, pentru că pot intercepta rachete balistice.
Eu provin din Odessa. În fiecare zi, Odessa este atacată de rachete balistice. Nu există nicio posibilitate ca vreun alt sistem să le poată intercepta. Este vorba despre infrastructura portuară, este vorba despre infrastructura energetică, despre pene de curent cu care se confruntă Ucraina. Economia nu poate funcționa corespunzător din cauza distrugerilor. Așadar, sistemele de apărare aeriană sunt foarte, foarte importante. Iar ele ar trebui să fie într-un număr corespunzător.
O idee care este discutată în prezent se referă la modul în care sistemele de apărare aeriană amplasate, de exemplu, în România sau în Polonia pot apăra teritoriile NATO prin interceptarea rachetelor și a dronelor rusești deasupra teritoriului Ucrainei de Vest. Știți că nu este vorba doar despre Ucraina. Uneori, aceste rachete sau drone ajung în regiunile de frontieră. Dacă aceste sisteme ar acoperi teritoriul de deasupra Ucrainei de Vest, atunci sistemul pe care îl are Ucraina se va concentra pe protejarea regiunilor din estul și sudul Ucrainei. Așadar, există mai multe modalități prin care s-ar putea face acest lucru. Și, bineînțeles, este nevoie de rachete cu rază lungă de acțiune și permisiunea de a folosi armele furnizate de Occident pentru a lovi ținte în interiorul teritoriului rusesc. Marea Britanie, de exemplu, permite acest lucru. SUA continuă să spună că nu vor ca Ucraina să folosească aceste arme pentru a lovi ținte din Rusia.
Dar acest lucru este într-adevăr, foarte, foarte, foarte important. Și ultimul punct pe care l-aș spune, nu este vorba doar despre situația de pe câmpul de luptă. Este vorba, de asemenea, despre dimensiunea economică a acestui război. Din acest motiv, este important să punem stop tuturor activităților ilegale rusești pe care le vedem acum în Marea Neagră. De exemplu, jefuirea Ucrainei, a cerealelor și cărbunelui din teritoriile ocupate de ruși.
Vorbim despre accesul la bunuri cu dublă utilizare, despre încălcarea plafonului de preț al petrolului. Vorbim de asemenea despre accesul la semiconductori ieftini și, în general, despre controlul exporturilor.
Un alt punct important este înghețarea și confiscarea activelor rusești, în valoare de 300 de miliarde de dolari, care pot fi folosite pentru a permite Ucrainei să obțină mai multe arme cu care să se apere. Dacă va exista voință politică, încă cred că nu este prea târziu și că Ucraina încă poate câștiga acest război.
– După vizita președintelui Iohannis la Casa Albă, când președintele Biden i-a sugerat ca România să ofere Ucrainei sistemul de apărare antiaeriană Patriot, în România s-a iscat o dispută, întrucât România are funcțional un singur sistem și ar rămâne fără apărare. Care este opinia dv. pe această temă?
– În primul rând, înțeleg pe deplin preocupările pe care societatea românească le are în această privință. Desigur, când există un război în curtea din spate a României, chiar peste graniță, din punct de vedere mental este dificil să recunoască faptul că ar fi nevoie să ofere Ucrainei singurul sistem Patriot, deoarece și românii trebuie să se apere. Dar haideți să privim această situație dintr-un alt unghi. Nu există scenarii favorabile conform cărora Rusia nu va mai ataca. Există scenarii proaste și scenarii foarte proaste.
În esență, asta înseamnă a externaliza acest război către Ucraina și a furniza Ucrainei apărarea aeriană, astfel încât rachetele rusești și dronele rusești, muniția rusă să lovească deasupra teritoriului Ucrainei, foarte des, din păcate, ucigând, de asemenea, oameni și distrugând zonele rezidențiale.
Resturile rachetelor sau ale dronelor, atunci când cad, nu cad neapărat undeva deasupra mării. Forțele de apărare aeriană încearcă să le intercepteze atunci când este posibil, dar când nu, vorbim și de pagubele provocate de aceste incendii.
Românii au fost des martori la atacuri rusești sau în partea de sud a Ucrainei. Eu locuiesc în regiunea Odessa și citesc pe canalele Telegram, când oamenii din partea română a graniței fac videoclipuri și fotografii ale acestor atacuri pe Dunăre, pe infrastructura portuară, pe terminale și instalațiile pentru cereale. Și, după cum știți, sunt cazuri în care dronele ajung chiar pe teritoriul României.
Dacă aș fi cetățean român, probabil că aș prefera ca tot acest haos să se întâmple în Ucraina și, într-un fel, să rămână în Ucraina – urăsc cuvântul „zonă tampon”, dar aici cred că îl pot folosi – pentru a proteja atât Ucraina, cât și România cu aceste sisteme de apărare aeriană Patriot.
Cum se face rusificarea zonelor ocupate
– Ce se întâmplă în cele patru regiuni anexate ilegal de ruși, așa-zisele Republici Populare Donețk și Lugansk, precum și Regiunile Zaporojie și Herson? Cât de mult și-a infiltrate Rusia oamenii în administrațiile civile?
– Primul lucru pe care îl fac rușii, atunci când vin în oricare dintre teritoriile ocupate, este infiltrarea populației locale. Cei pe care forțele ocupaționale rusești îi consideră o amenințare vor fi cel mai probabil uciși sau torturați până la moarte sau, în cel mai bun caz, pur și simplu încarcerați în condiții total inumane, cu încălcări ale Convenției de la Geneva pentru combatanți, dar și pentru necombatanți. Ceilalți, care nu stârnesc multe suspiciuni, sunt puși sub monitorizare și forțați să își ia pașapoarte rusești. Această pașaportizare a populației, care este obligatorie, pentru că nu poți avea acces la asistență medicală, nu poți avea acces la educație, la nimic, chiar dacă oamenii nu vor să facă asta, se întâmplă. Apoi rușii îi înrolează și pe acești oameni în armata rusă, ca ei să lupte în Ucraina.
Acesta este un alt motiv pentru care Occidentul nu-și poate permite ca Ucraina să piardă acest război, pentru că, dacă Rusia ocupă toată Ucraina, atunci resursele ucrainene, minele ucrainene, cărbunele, tot ce avem în Ucraina, industria, producția uriașă a industriei de apărare, bărbații ucraineni, toți vor deveni implicit o parte a agresiunii rusești și a mașinăriei de război rusești, care se va muta în continuare spre Vest. Apoi vorbim despre războiul informațional.
Despre bruiaj, închiderea tuturor canalelor ucrainene, închiderea accesului la orice sursă de informații, astfel încât oamenii să fie izolați, fără să nu mai știe ce se întâmplă în lume. Și, bineînțeles, spălați pe creier cu propaganda rusă. Și-au format așa-zisele autorități. Toți care fac parte din aceste autorități de ocupație monitorizează întreaga situație și încearcă să conducă acele regiuni. Există o infiltrare uriașă a serviciilor de informații rusești, a armatei ruse. Nici măcar nu mai sunt spioni, acum orice reprezentant al statului rus adună informații despre viitoarele ținte unde Rusia ar urma să lovească.
Dar este vorba și despre schimbarea situației demografice, care este foarte importantă și care, uneori, este prea puțin luată în considerare. Numai în Mariupol sunt sute de mii de oameni, fie decedați, fie au fost deportați în Rusia.
Rușii îi scot fizic pe ucraineni, din teritoriile ocupate și aduc ruși din Federația Rusă pentru a schimba structura demografică. Deportarea copiilor ucraineni este o altă problemă uriașă. Acum avem 20.000 de copii care au fost duși cu forța în Rusia. Și pentru acest lucru avem dovezi. Unii experți și activiștii pentru drepturile omului ar spune că cifrele sunt de patru sau cinci ori mai mari.
Există în același timp și o mișcare de rezistență puternică, mai ales în Herson și Zaporojie, dar, pe de altă parte, rușii vin în locuri precum Mariupol sau pe lângă Marea Azov, schimbând complet structurile de pe teren, făcându-i pe cei care locuiesc acolo orbi și surzi la informațiile reale despre ce se întâmplă în lume și creând noile lor orașe rusești în locul orașelor ucrainene distruse.
– Din ce observ, aplică aceeași strategie de rusificare a populației așa cum s-a întâmplat în Crimeea, după anexarea ei ilegală.
– Aș spune că nu numai că nu a început în 2014 cu Crimeea. Este ceea ce a făcut, din punct de vedere istoric, Imperiul Rus și apoi Uniunea Sovietică, pentru că, dacă vă uitați la regiunile Donețk și Lugansk, în special la teritoriile rurale, la sate și orașe mai mici, toate au fost vorbitoare de ucraineană, foarte autentice în identitatea lor ucraineană. Dar odată cu industrializarea Uniunii Sovietice, iată cum acești oameni, fie au fost rusificați cu forța, inclusiv prin cultura și limba rusă, fie au fost duși în diferite regiuni. Așa se face că, de exemplu, sunt atât de mulți ucraineni în Kuban sau în alte regiuni ale Rusiei, iar rușii au fost aduși aici. În prima parte a secolului XX, aveam Kharkiv în Est, prima capitală a Ucrainei. Aveam Donețk și Lugansk cu populație vorbitoare de ucraineană. Dar în timpul Uniunii Sovietice, fie au fost deportați, fie trimiși undeva, fie au fost rusificați. Apoi, în 2008, același lucru s-a întâmplat și în Georgia: pașaportizare și rusificare. Apoi, același lucru s-a întâmplat și în Crimeea. Așadar, vorbim despre o practică imperială. Acum, nivelul de atrocități, violențe, torturi, violuri, jafuri pe care le vedem în teritoriile ocupate este mult, mult mai rău decât ceea ce am văzut din 2014 încoace.
„Negocieri? Cu criminalul de război Putin nu este fezabil“
– Au început ucrainenii să dea vina pe alți actori politici din afara Rusiei pentru situația tragică prin care trec? Le este greu să mai țină moralul sus?
– Ucraina apreciază ceea ce primește de la partenerii săi, pentru că înțelegem că, fără asta, nu am fi supraviețuit. Așa că le mulțumim tuturor celor care ne ajută. Dar există, de asemenea, o frustrare că există încă foarte des teama de așa-numitele linii roșii ale escaladării rusești, teama de posibilitatea unui război nuclear. Există încă această indecizie sau lipsă de hotărâre de a acționa mai mult, să spunem, într-un mod mai îndrăzneț în favoarea Ucrainei. Iar acest lucru îi deranjează pe ucraineni. Pentru țările care se află aproape de linia a doua a posibilei agresiuni rusești, pentru statele baltice, de exemplu, pentru România, pentru Polonia, pentru Cehia, pentru Europa Centrală și de Est, este evident că acesta este un război de supraviețuire și că trebuie făcut tot ce este posibil.
Cu cât însă te îndepărtezi mai mult de linia frontului, cu atât este mai dificil să le explici oamenilor de ce nu este vorba de negocieri cu Rusia, de ce Rusia nu poate fi angajată, în acest moment, în niciun fel de negocieri, de ce Rusia nu are de gând să pună în practică amenințările sale, inclusiv cele legate de al treilea război mondial, sau războiul nuclear. Rusia va acționa mai degrabă prin perturbări și mici distrugeri în capitalele europene. Și aflăm tot mai multe informații despre agenți ruși implicați în acte de sabotaj, distrugeri sau întreruperi ale infrastructurii critice. Așadar, aș spune că pentru ucraineni nu este vorba de moral și motivație, care să se schimbe în funcție de sprijinul din partea Occidentului sau al altor aliați. După cum am spus, ucrainenii nu au luxul de a pierde.
Chiar dacă este foarte greu, chiar dacă fizic toată lumea este epuizată, pentru că suntem în al treilea an de război, chiar dacă există multe probleme interne și externe, un singur gând îi face pe ucraineni să meargă mai departe. Și acest gând este că acesta este un război genocidar. Dacă nu ripostăm, vom fi uciși. Așa că motivația și moralul sunt încă acolo. Dacă vă uitați la sondaje, cel puțin două treimi dintre ucraineni spun că nu sunt fezabile negocierile sau încetarea focului în acest moment. Trebuie să ne deocupăm teritoriile. Dar apoi, vin toate aceste discuții că trebuie să punem capăt acestui război, că trebuie să avem negocieri cu Rusia, că trebuie să avem pace. Întrebarea este cu cine? Cu criminalul de război Putin nu este fezabil.
Ceea ce distrug, într-un fel, Ucraina, moralul și motivația ei nu sunt atacurile rusești, nu este vorba de numărul de morți, nu este vorba de victime în sine, ci mai degrabă de lupta pe două fronturi. Un front este frontul propriu-zis cu rușii. Și un alt front este acest front diplomatic, informațional, mental, atunci când ucrainenii trebuie să vorbească și să vorbească și să explice de fiecare dată de ce nu este posibil. Desigur, există interese naționale ale fiecărei țări în parte. Dar cred că este în interesul național al acestor țări să permită Ucrainei să câștige acest război cât mai curând posibil, astfel încât toată lumea să fie ușurată după aceea, deoarece costul războiului nu va face decât să crească în fiecare zi.
Referitor la moralul ucrainenilor, încă din primele zile ale lunii mai au avut parte de atacuri masive în fiecare zi.
Zonele rezidențiale, chiar și unele stațiuni sunt lovite, iar oamenii se duc și fac grătare și stau afară pentru că spun: „Acesta este orașul nostru”. Vrem să ne bucurăm de viața noastră. Avem o cafenea distrusă și apoi, la cinci minute sau trei minute după atacul cu rachete, vedeți oameni la coadă pentru a-și lua cafeaua și vedeți o fată care servește cafeaua spunând: „Ei bine, sunt în viață”. Ei sunt în viață. Mașina de cafea funcționează. De ce nu v-aș da cafeaua? Acesta este tipul de mentalitate în Ucraina.
„Pentru administrația Trump, China este prioritatea numărul unu, nu Ucraina, nu Rusia”
– În SUA avem cursă prezidențială în acest an. Este conducerea politică de la Kiev pregătită pentru scenariul Trump la Casa Albă? În România circulă o narațiune că dacă Trump va ieși președinte, Ucraina va capitula.
– Cred că, în primul rând, nimeni nu știe încă cine va câștiga și ce se va întâmpla dacă va câștiga președintele Trump, pentru că una dintre caracteristicile președintelui Trump este impredictibilitatea. Știu despre așa-numitele planuri de pace, că Trump a spus că poate pune capăt acestui război într-o singură zi. Dar aș putea, de asemenea, să presupun, cunoscându-i personalitatea, că ar putea la fel de bine să spună să punem capăt acestui război foarte repede, să spună dați Ucrainei tot ce are nevoie. Loviți Rusia cât de tare puteți și vom încheia acest război poate nu într-o zi, dar într-o perioadă scurtă.
Nu spun că acesta este planul A, dar nu aș exclude nici această posibilitate. Al doilea lucru este legat de instituțiile din Statele Unite. Bineînțeles, multe se vor schimba. Bineînțeles că ucrainenii sunt îngrijorați. Dar unele instituții vor avea încă puterea de a se împotrivi în cazul în care administrația președintelui Trump va dori pur și simplu să nu mai sprijine Ucraina.
Pentru administrația Trump, China este prioritatea numărul unu, nu Ucraina, nu Rusia. Și nu cred că există nicio șansă ca, dacă SUA eșuează în Ucraina, să reușească să contracareze activitățile chinezești maligne sau agresiunea de tip economic din zona Indo-Pacific. Aplicând această logică, cred că, la un moment dat, sprijinul acordat Ucrainei poate crește.
Dar, bineînțeles, Ucraina are și alte opțiuni. Coalition of the willing ar fi una dintre ele. Regiunea baltică este o noua deschidere pentru Ucraina. Dacă vă uitați pe hartă, această axă geopolitică a Regatului Unit, Norvegiei, Suediei, Finlandei, care merge până în țările baltice, incluzând Danemarca, oferă ajutor financiar, sprijin militar, care sunt în creștere. Centrul de greutate al securității în Europa se deplasează spre nord-est, deoarece Germania este foarte ezitantă, iar Franța este în discuții, dar încă nu a concretizat prea mult din ceea ce discută. Așadar, există opțiuni privind modul în care Ucraina va rezista. Dar, bineînțeles, va fi foarte greu. Este crucial atât pentru Ucraina, cât și pentru Europa, să mențină în joc Statele Unite, deoarece contribuția americană este uriașă.
„Turcia este proucraineană fără a fi antirusească”
– Sunteți expert specializat pe Turcia. Cum evaluați poziția Turciei în ultimii doi ani de război? Această putere regională nu a impus sancțiuni Rusiei, dar a susținut în același timp și Ucraina.
– Încă urmăresc Turcia foarte îndeaproape. Prima mea definiție de acum câțiva ani potrivit căreia Turcia este proucraineană fără a fi antirusească, încercând să păstreze acest echilibru delicat, pentru că asta favorizează interesele naționale ale Turciei, este încă validă.
Turcia a închis strâmtorile în primele zile ale războiului, iar acest lucru a întărit foarte mult poziția Ucrainei în Marea Neagră. Succesele Ucrainei pe care le vedem acum în Marea Neagră au fost posibile datorită deciziei Turciei de a închide strâmtorile, deoarece Ucraina distruge flota rusă. Iar Rusia nu poate aduce noi nave în Marea Neagră. Această strategie favorizează atât Ucraina, cât și Turcia.
Există multe alte cazuri de cooperare militară, cum este și producția de drone. Este o alianță naturală, pentru că Rusia este o amenințare și pentru Turcia, chiar dacă nu este recunoscută ca atare, dar Rusia este un concurent de secole.
Pe de altă parte, există critica potrivit căreia Turcia nu permite nici altora state neriverane să introducă nave în Marea Neagră, nici pentru SUA sau Marea Britanie. Sunt parțial de acord. În mod evident, prezența acestor nave la Marea Neagră ar ajuta Ucraina. Dar, pe de altă parte, acestea ar deveni ținte pentru atacurile rusești. Cu aceste platforme fără pilot și rachete pe care le are Ucraina, decizia Turciei de a nu permite accesul altor navele rusești în Marea Neagră este acum mai importantă decât decizia de a permite navelor americane sau britanice să intre în Marea Neagră.
Inițiativa României, Bulgariei și Turciei pentru deminare este importantă. Cred că ar trebui să meargă dincolo de deminarea Mării Negre, pentru că vorbim despre apele teritoriale ale României, Bulgariei și Turciei, inițiativa poate fi extinsă geografic și se poate transforma și într-o misiune de patrulare regulată. Dacă am avea această cooperare maritimă la scară largă între Turcia, România și Bulgaria pentru a proteja infrastructura critică, pentru a proteja infrastructura energetică, acest lucru ar ajuta foarte mult la stabilizarea regiunii Mării Negre.
În România, aveți Proiectul Neptun Deep, pe care îl veți explora, care nu se află în apele teritoriale, ci în zona economică exclusivă, care nu este protejată de articolul 5 al NATO. Așa că este important să fie prevenite acte rusești de sabotaj și tot felul de activități care ar perturba libertatea de navigație. Turcia poate ajuta foarte mult în acest sens cu sprijinul marinei pe care o are. Este important să fie extinsă cooperarea între Turcia, Bulgaria și România.
Unde Turcia nu se descurcă foarte bine este, desigur, chestiunea economică. Nu a aderat la sancțiuni pentru că nu face parte din Uniunea Europeană. Din punct de vedere tehnic, nu este obligată să se alăture sancțiunilor. Ceea ce Turcia spune este că nu există niciun mecanism de compensare pentru ea dacă se alătură sancțiunilor. Dacă Turcia va întrerupe cooperarea cu Rusia, atunci ar trebui folosite unele fonduri în cadrul proiectelor PESCO sau în cadrul altor proiecte comune de cooperare în domeniul apărării, astfel încât Turcia să poată beneficia de această securitate europeană comună. Este o problemă dificilă din mai multe motive, inclusiv din cauza relațiilor bilaterale dintre Turcia și unele state membre ale UE.
Și, bineînțeles, există comerțul cu petrol, care este imens, care se face prin ocolirea sancțiunilor. Turcia spune că este o chestiune care trebuie tratată de la caz la caz. Dar știm că această practică de ocolire a sancțiunilor nu e specifică doar Turciei, ci și altor state din Asia Centrală. Și în acest caz, există două fațete ale problemei: una este modul în care aceste state încurajează exporturile dubioase. Dar, pe de altă parte, există, companii occidentale implicate în aceste activități, companii germane, franceze, americane etc. Prin urmare, ar trebui să existe un efort comun pentru a reduce aceste activități ilegale.
Chiar dacă Turcia are relații comerciale cu Rusia, chiar dacă Turcia este foarte interesată de cooperarea energetică cu Rusia, chiar dacă Turcia a construit o centrală nucleară cu Rusia și, posibil în viitor, două, ceea ce reprezintă o amenințare uriașă la adresa securității naționale a Turciei, aș spune eu, în general, cred că sunt mulți pași pozitivi pe care Turcia i-a făcut pentru a ajuta Ucraina.
De ce scenariul coreean nu e valabil pentru Ucraina
– Mulți experți iau în calcul scenariul coreean. După Războiul dintre Coreea de Sud și cea de Nord, a fost negociată o încetare a focului, dar nici după zeci de ani nu există un tratat de pace între cele două state. Ar putea acest scenariu să se aplice și războiului ruso-ucrainean?
– În cazul Peninsulei Coreea, a fost vorba despre două sisteme diferite, două ideologii diferite, două tabere diferite care luptau și se confruntau în interiorul peninsulei. În cazul Ucrainei, nu există nimic de genul acesta. Ucraina își vede viitorul într-un singur fel. Toți cetățenii împărtășesc aceeași mentalitate, iar așa-zișii separatiști sunt de fapt proxy ai Rusiei. În cazul nostru, vorbim de o ocupație rusească începând din anul 2014. Pe de altă parte, să ne uităm ce se întâmpla în prezent cu Coreea de Nord.
Coreea de Nord face parte acum din axa Rusia, Belarus, China, Iran, care amenință întreaga lume cu arme nucleare, complet izolată de restul lumii, amenințând ordinea mondială bazată pe reguli, șantajând cu armele sale nucleare întreaga lume și amenințând Coreea de Sud. Să spunem lucrurilor pe nume, dacă se aplică scenariul Coreei pentru Ucraina, înseamnă că vom avea o a doua Coreea de Nord în centrul Europei. Pe toți cei care sugerează acest scenariu i-aș întreba: vreți să aveți la granițele României, la granițele Poloniei, o altă Coree de Nord cu bombe nucleare susținută de Rusia, susținută de China și de actuala Coree de Nord?
Alți experți dau exemplul Israelului. La fel ca Israel, Ucraina nu face parte din NATO, nu face parte din niciun bloc. Dar ar putea continua cu mentalitatea de fortăreață, oricând va putea fi atacată de Rusia. La fel ca Israel, ar putea fi dotată militar, ca să se apere singură. Numai că s-a întâmplat 7 octombrie și întregul argument a eșuat. Nu cred că paralelele istorice funcționează. Iar dacă vă uitați la aceste exemple, ele arată clar că pentru orice situație care nu include înfrângerea decisivă a statului agresor, descurajarea foarte credibilă și garanții de securitate clare de tipul Articolului 5 al NATO, lucrurile pur și simplu nu funcționează.
„Economia Ucrainei stă pe umerii femeilor”
– S-a discutat foarte puțin despre rolul femeilor ucrainence în acest război. Cât de importante sunt ele în acest război?
– Am auzit de la unul dintre prietenii mei din străinătate că, odată cu acest război, a înțeles de ce Ucraina, ca țară, este întotdeauna prezentată ca o femeie, ca o doamnă, și de ce are, în general, această imagine feminină în cultura populară. Ucraina însăși, numele ei, este la feminin în limba ucraineană. Ucraina reprezintă această imagine de mamă, de femeie care are grijă de patria ta. Rolul femeilor este cu adevărat uriaș. Multe femei sunt acum pe câmpul de luptă. Avem zeci de mii de femei care sunt ofițeri, inclusiv în poziții de luptă, care luptă în prima linie, sau care lucrează în cadrul forțelor armate ale Ucrainei. Trebuie să verific acest număr, dar cred că este în jur de 50.000 de femei. Multe dintre ele lucrează ca medici de război.
Economia Ucrainei stă pe umerii femeilor, pentru că mulți bărbați sunt recrutați în armată. Femeile care se află cu copiii lor în străinătate fac o pledoarie constantă pentru Ucraina.
În ceea ce privește diplomația făcută de femeile experte în studii de securitate, pot vorbi în numele meu. Din primele zile ale războiului, am avut sute de întâlniri, mese rotunde, paneluri în care pledez pentru Ucraina. Am călătorit în întreaga lume, pentru că bărbații trebuie să rămână în Ucraina. Delegațiile noastre parlamentare în UE, sau la Consiliul Europei sunt conduse de femei. Putem vorbi despre o abordare a întregii societăți pentru apărarea țării, de la tineri, bătrâni, bărbați, femei, cu toții suntem în picioare ca să ne apărăm țara.
Foto: Hepta