YouTube, cea mai mare platformă de clipuri video din lume, cumpărată cu 1,65 miliarde de dolari de Google în 2006, a fost gândită iniţial ca un site de dating, unde internauţii să îşi posteze clipurile de prezentare, în căutare de parteneri.
„Am crezut că datingul este alegerea evidentă”, explica Steve Chen, co-fondatorul site-ului.
Acesta și ceilalți doi parteneri ai săi, jawed karim și Chad Hurley, au cumpărat domeniul YuoTube într-o zi de Valentines Day.
La o săptămână de la lansarea, nu fusese urcat niciun videoclip, astfel că cei trei fondatori au decis să schimbe profilul site-ului și să facă din YouTube un site pentru orice fel de materiale video.
Primul clip pe YouTube a fost urcat chiar de unul dintre cei trei, Jawed Karim. Se numește „Me at the zoo” și a fost uploadat în data de 23 aprilie 2005, adunând până în prezent, 42.511.436 vizualizări.
Potrivit statisticilor, peste 4 miliarde de clipuri sunt vizualizate în fiecare zi pe binecunoscuta platformă, iar în fiecare minut se ridică online peste 60 de ore de materiale video.
Citește și: Întâmplare năucitoare la biserica unde va avea loc ceremonia de înmormântare a Olgăi Tudorache. „Alo, Enelu?…”