În 1996, Biton și-a început cariera în „Shabas”, serviciul penitenciar israelian. În acel moment, în închisoarea Nafha erau 250 de deținuți considerați extrem de periculoși, condamnați pentru infracțiuni deosebit de grave.
Acolo, stomatologul Biton a întâlnit câțiva lideri ai Hamas, inclusiv pe Yahya Sinwar, actualul șef al organizației teroriste din Fâșia Gaza.
„Am petrecut mai mult timp cu acești oameni decât cu copiii mei”, spune Yuval Biton.
Orchestrând răpirea și uciderea a doi soldați israelieni și a patru palestinieni, pe care îi considera colaboratori, în 1989, Sinwar a fost condamnat la patru pedepse pe viață în Israel.
A ispășit 22 de ani până la eliberarea sa, alături de alți 1.026 de palestiniei, într-un schimb din 2011 pentru un soldat israelian răpit.
„Mi-a fost clar că Sinwar se va ridica la vârf în cadrul Hamas”, spune Biton.
În 2004, Sinwar a fost ales lider al prizonierilor Hamas din închisoarea Nafha.
De la stomatolog la șef al serviciului secret Shabas
În 2007, Biton a început și el o nouă carieră: pentru că „a aflat atât de multe despre structurile islamiștilor în cabinetul său stomatologic”, a devenit șef al serviciului secret „Shabas”.
A continuat să petreacă mult timp cu Yahya Sinwar. „Chiar de atunci, era o diferență între membrii Hamas din Gaza și cei din Cisiordania”, spune Biton. Poporul din Gaza, căruia îi aparținea Sinwar, era mult mai radical și nu era dispus să facă compromisuri: „Mulți membri Hamas se temeau de Sinwar”.
Medicii i-au descoperit o tumoare pe creier și i-au salvat viața teroristului
În 2008, medicii israelieni i-au descoperit o tumoare la creier și i-au salvat viața viitorului lider Hamas printr-o operație.
Trei ani mai târziu, Sinwar era eliberat, ca parte a unui acord care l-a inclus pe soldatul israelian răpit Gilad Shalit, ținut ostatic de Hamas în Fâșia Gaza timp de 5 ani.
El a influențat înțelegerea, din închisoare. Eram împotriva eliberării lui Sinwar. Am petrecut mult timp cu el, știam cât de crud este.
Yuval Biton:
Cu puțin timp înainte ca prizonierii Hamas să fie eliberați, fiecare dintre ei a trebuit să semneze un document în care renunță la terorism. Câteva sute de prizonieri Hamas au semnat, apoi a venit rândul lui Sinwar.
„A întrebat despre ce este vorba. A refuzat să semneze documentul, iar toți prizonierii Hamas i-au urmat exemplul”, spune Biton.
„Mai puternic decât liderul Hamas care trăiește în exil”
„Cu toate acestea, islamiștii au fost eliberați, iar ascensiunea lui Sinwar în gruparea teroristă a continuat. În 2017 a fost ales lider al Hamas în Gaza. El este, de facto, mai puternic decât liderul Hamas Ismail Haniyah, care trăiește în exil în Qatar”, indică Biton.
Știu cât de crud este, nu i-am subestimat niciodată abilitățile, dar, din păcate, alții au făcut-o.
Yuval Biton:
Sinwar a învățat ebraica în închisoare și a studiat istoria israeliană și CV-urile politicienilor israelieni. „Ne cunoaște foarte bine, urmărește societatea israeliană, politica noastră, dezbaterile noastre”, afirmă Biton.
Un nepot, răpit de Hamas
Pe 7 octombrie, teroriştii Hamas au invadat Israelul, au ucis 1.200 de oameni şi au răpit peste 200 de ostatici. „Știu foarte bine de ce sunt capabili acești oameni”, spune Biton. „Dar nu credeam că mă va afecta personal”, afirmă el.
Printre cei răpiți se numără și nepotul lui Biton, Tamir: „Copiii lui, de 3 ani și jumătate și 7 ani, plâng și întreabă de tatăl lor”.
A fost răpită și bunica lui Tamir, Yaffa, 85 de ani. Familia speră că guvernul german va lucra pentru eliberarea lui Tamir, pentru că el este și cetățean german. Străbunicul lui a fugit din Germania de naziști în 1934.
Sinwar a făcut o singură greșeală, spune Biton. „A studiat atât de bine societatea noastră, încât probabil a crezut că vom fi complet divizați și paralizați din cauza disputei politice privind reforma judiciară. Dar nu a prevăzut că atacul din 7 octombrie ne va uni”.