Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş, prezentat luni de prefectul Gheorghe Davidescu, organele de anchetă au fost sesizate că în data de 22 octombrie, un cetăţean de 89 de ani din Coşeşti, care se prezentase pentru a ridica zahărul cuvenit fiului şi unui văr al său, a primit şi broşura „Mircea Geoană – preşedinte” de la angajatul primăriei care se ocupa în acea zi cu distribuirea produselor.
Prefectul a precizat că poliţiştii efectuează cercetări preliminare pentru identificarea tuturor persoanelor implicate în acest caz, în care un rol important ar fi avut viceprimarul localităţii Coşeşti, Ion Smaranda.
„Vă spun cu toată convingerea că domnul viceprimar împărţea aceste produse. Toţi cetăţenii care au primit aceste produse le-au primit însoţite de acest material electoral. Viceprimarul distribuia materialele electorale, dar l-a băgat în faţă pe un amărât de angajat”, a declarat Davidescu.