Poate merge drept în urma unei operaţii grele

Un alt pui de om, în vârstă de 6 anişori, este în grija cadrelor medicale din Spitalul Marie Curie, de Crăciun. Micuţa Florina s-a născut cu o boală rară, moştenită din familie, pe care mămica ei a sesizat- o abia când fetiţa a început să meargă.
Pe când avea doar un an şi jumătate, profesorul Burnei a spus că va fi nevoie de o operaţie, dar când copila va mai creşte puţin. Povestea micuţei pare ruptă dintr- un film. Pe când avea doar două săptămâni, copila a fost adoptată de o familie din comuna în care locuia. Marilena Anghelina, acum în vârstă de 58 de ani, se recăsătorise, iar soţul ei îşi dorea copii.
Cum femeia avea deja doi dintr-o căsătorie anterioară – şi nici vârsta nu prea-i mai permitea -, a decis să înfieze un copil. Zis şi făcut. A înfiat un băieţel, iar după 2 ani a înfiat- o şi pe micuţa Florina, care avea doar două săptămâni şi se născuse într-o familie fără posibilităţi materiale.
La un an şi două luni, mama ei a observat că fetiţa are spatele strâmb şi de atunci au început investigaţiile. Iar în urmă cu două luni, în urma unei intervenţii chirurgicale, copilei i-a fost amplasată pe coloană o tijă cu vertebră.
De atunci, Florina poate sta dreaptă, poate merge fără probleme şi se poate mişca normal şi natural, ca un copilaş de vârsta ei. Micuţa îl aşteaptă nerăbdătoare pe Moş Crăciun, chiar şi în salonul de la spitalul care o găzduieşte deja de câteva luni.

Operaţii complicate în ultima lună din an

Ultima lună a acestui an a fost un adevărat maraton pentru echipa de chirurgi ortopezi de la “Marie Curie” condusă de profesorul Gheorghe Burnei.
“A fost o lună plină, cu multe operaţii grele. Am avut cel puţin trei copii cu risc de deces pe masa de operaţie, dar am reuşit să finalizăm cu succes toate aceste intervenţii. Ne-am dorit să le oferim micuţilor pacienţi un cadou de Sărbători şi asta am făcut. Acum mai este nevoie doar de puţină răbdare pentru refacere, iar la unii dintre ei, pentru noi intervenţii. De Crăciun, pe secţia noastră vor rămâne internaţi în jur de 15 pacienţi”, ne-a declarat profesorul.

Andrei este internat de trei luni

Andrei Cristian Giurgiu, de 9 ani şi 10 luni, se află printre copilaşii care îşi vor petrece Sărbătorile în spital. Şi asta din cauză că băiatul a suferit două intervenţii majore în ultimele trei luni. Una din cauza unei formaţiuni tumorale de claviculă stângă şi alta tot din cauza unei tumori la femurul drept.
Băieţelul din Alba Iulia a ajuns pe mâinile echipei conduse de prof. Burnei în urmă cu un an, iar de mai bine de trei luni este internat în spital. Însă nu şi-a pierdut speranţa. Ştie că va veni şi vremea când va pleca acasă şi va putea să bată mingea pe terenul de fotbal, alături de prietenii lui.

De şase ani, face Crăciunul numai în spital

Jakub Steczkiewicz, un băieţel de şase ani din Luton, Bedfordshire, Marea Britanie, şi-a petrecut fiecare Crăciun în spital, din cauză că suferă de o boală rară din cauza căreia organele nu-i funcţionează cum trebuie.
Astfel, anul acesta, el a fost supus la nu mai puţin de 10 transplanturi, printre care unul de ficat, unul de stomac, de pancreas şi de intestine. Însă, zilele trecute, mama micuţului a izbucnit în lacrimi când pe Jakub l-a vizitat Moş Crăciun şi băieţelul i-a spus că singura lui dorinţă e să îl ajute să se recupereze cât mai bine ca să petreacă şi el primul Crăciun acasă.
“Ne-am petrecut de fiecare dată această perioadă a anului într-un spital din Londra. Să îţi vezi copilul aşa trist, în dureri şi disperat să plece acasă este oribil”, a declarat mama copilului.

 
 

Urmărește-ne pe Google News