Gheorghe Zamfir a iesit ieri de sub supraveghere medicala, dupa ce, vineri, dupa-amiaza, a fost acrosat de o masina chiar in fata casei sale. Maestrul naiului a suferit rani usoare si, potrivit doctorilor care l-au ingrijit la Spitalul Floreasca, se simte bine, dar nu vrea sa faca declaratii.
‘Maestrul se simte bine si nu mai are nevoie momentan de spitalizare. Nu va pot da mai multe informatii, pentru ca dumnealui ne-a indicat ferm ca nu doreste sa faca alte declaratii, ne-a spus Bogdan Oprita, purtatorul de cuvant al Spitalului de Urgenta Floreasca.
Rapsodul a parasit ieri institutia medicala, cat se poate de discret, imbracat elegant. Ancheta politistilor a aratat ca accidentul a avut loc in timp ce naistul traversa strada Constantin Disescu, sector 1, in dreptul casei sale. El a fost accidentat usor de masina condusa de Valentin Gherman. Artistul a fost dus la spital, iar doctorii au anuntat politia. Soferul implicat in accident nu a sesizat autoritatile si nici nu s-a prezentat la cea mai apropiata unitate de politie, pentru a-l declara, dar un martor a confirmat ca acesta a asteptat in zadar politia.
Neglijenta si la politie
Doi politisti de la Circulatie sunt cercetati in cazul accidentului rutier de vineri, in care a fost implicat naistul Gheorghe Zamfir. In urma verificarilor facute de Serviciul de Inspectie Interna al Politiei Capitalei, s-a dispus cercetarea inspectorului principal Cristian Andries, sef de tura in dispeceratul BPR, pentru modul in care a coordonat interventia la locul accidentului, si a agentului Cristian Joita, politist in dispeceratul BPR, pentru felul in care a directionat echipa de cercetare la fata locului.
Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!