Măsura autorităților române, luată în ultimul moment, cu câteva minute înainte de miezul nopții, a dat peste cap multe zboruri deja planificate pentru azi și pentru zilele următoare. Mulți oameni în nevoie își luaseră bilete să vină acasă sau să plece în Europa.

Autoritățile au spus că sunt exceptate zborurile de marfă, cele pentru situații medicale de urgență și cursele charter pentru lucrători sezonieri sau pentru repatrieri.

În aceste condiții, vor rămâne active la Aeroportul Otopeni doar zborurile spre țările nordice, Lisabona și Atena, care au fost reluate încă de la începutul lunii mai.

Dacă ați achiziționat bilete pentru destinațiile pentru care s-a decis prelungirea suspendării zborurilor, veți primi notificări despre anularea acestora și aveți dreptul să cereți returnarea banilor. Comisia Europeană a anunțat miercuri că pasagerilor nu poate să le fie luat dreptul de a-și recupera banii pentru cursele anulate, fiind la alegerea lor dacă acceptă voucherele ce le sunt propuse de companiile aeriene.

Singura diferență importanță în privința călătoriilor externe anunțată aseară este că, la întoarcerea din străinătate, românii vor intra pentru 14 zile în izolare la domiciliu, și nu în carantină. 

Intenția Wizzair de a relua o mare parte a zborurilor din București după 15 mai a fost anulată de decizia luată de autoritățile române, putând fi operate în continuare doar cursele spre Oslo, Stockholm, Malmo, Billund și Lisabona.

BlueAir efectueză în această perioadă zboruri la cerere. Pe site-ul companiei se pot rezerva pentru următoarele săptămâni zboruri dus-întors din București și Cluj spre Dublin. În 17 mai, este programat și un zbor Larnaca – București.

Czech Airlines are programată, tot în 25 mai, cursa București – Praga.

Companiile Lufthansa, British Airways, AirFrance, KLM, Qatar, Turkish și-au anunțat intențiile de a-și relua zborurile la capacitate redusă din iunie, când vor reveni și cursele lor spre București. 

Pentru a verifica în ce condiții puteți intra în țările spre care sunt programate curse în perioada următoare, trebuie să accesați site-ul Ministerului Afacerilor Externe și site-ul IATA TRAVEL.

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News