În noaptea de miercuri spre joi, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Drobeta-Turnu Severin – I.T.P.F. Timişoara au identificat la malul românesc al Dunării, în zona plajei din Drobeta-Turnu Severin, zece cetățeni străini, printre care un copil mic.
Cetățenii străini au fost conduși la sediul sectorului pentru verificări, unde li s-a făcut triajul epidemiologic de către un echipaj medical.
„În urma primelor verificări efectuate, s-a stabilit că cei în cauză sunt cetățeni afgani, nouă persoane cu vârste cuprinse între 15 și 28 de ani, precum şi un copil în vârstă de un an, care era însoţit de părinţii adulţi”, a transmis Poliția de Frontieră.
În urma verificărilor, cetățenii afgani au declarat că se aflau pe teritoriul Serbiei şi au trecut frontiera în România cu o ambarcaţiune gonflabilă, cu intenția de a încerca să ajungă într-un stat din vestul Europei.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă judecătoria Drobeta-Turnu Severin, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
FOTO: Poliția de Frontieră