Australia s-a angajat miercuri să ceară socoteală Rusiei la zece ani după doborârea zborului MH17 deasupra Ucrainei, o tragedie aviatică soldată cu moartea celor 298 de persoane aflate la bord, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Pe 17 iulie 2014, un Boeing 777 al companiei Malaysia Airlines care făcea legătura între Amsterdam şi Kuala Lumpur a fost doborât de o rachetă sol-aer BUK de fabricaţie rusă deasupra unei zone din regiunea Donețk aflate sub controlul separatiştilor proruşi. Toţi cei 298 de pasageri şi membri ai echipajului au fost ucişi, printre care 38 de australieni, reamintește AFP.

Australia „nu se va lăsa descurajată în ceea ce priveşte angajamentul său de a cere socoteală Rusiei”, a declarat şefa diplomaţiei australiene Penny Wong în faţa familiilor victimelor şi reprezentanţilor guvernului, în timpul unei ceremonii în Parlamentul de la Canberra.

„Reiterez căutarea noastră colectivă a adevărului, justiţiei şi responsabilităţii pentru atrocităţile comise pe 17 iulie 2014”, a declarat Wong.

Numele tuturor australienilor decedaţi au fost citite în timpul ceremoniei, în timpul căreia familiile victimelor au depus flori aurii peste o coroană, unii păstrând un moment de reculegere sau ştergându-şi lacrimile.

Un tribunal din Olanda a condamnat, în contumacie, în 2022, trei bărbaţi la închisoare pe viaţă pentru omucidere şi pentru că au jucat un rol în distrugerea avionului.

Casa din Timișoara „naționalizată” de primarul Fritz și locuită de clanul Momiță. Cum au obținut ocupanții strămutarea procesului care vizează evacuarea clădirii
Recomandări
Casa din Timișoara „naționalizată” de primarul Fritz și locuită de clanul Momiță. Cum au obținut ocupanții strămutarea procesului care vizează evacuarea clădirii

Cei trei condamnați sunt cetățenii ruși Igor Ghirkin, fost colonel al Serviciului Federal de Securitate al Rusiei (FSB, principalul succesor al KGB), și Serghei Dubinski, fost angajat al agenției secrete militare GRU, precum și separatistul ucrainean Leonid Harcenko.

În plus, Australia şi Olanda au angajat o procedură împotriva Rusiei la Organizaţia Aviaţiei Civile Internaţionale (OACI), o agenţie a ONU cu putere executivă limitată. În pofida evidențelor, Rusia a negat orice implicare în incident.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (1)

Sfantul_Cuvios_Pafnutie   •   17.07.2024, 16:03

Da, ce să-ți zic... Asta trebuia să faceți acum ZECE ANI, nu să stați cu degetu-n... ca nu care cumva să umiliți biata hiperputere delicată.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

O fată de 18 ani a cunoscut doi bărbați într-un club din București și a plecat cu ei cu mașina. Ce a urmat e șocant
Știrileprotv.ro
O fată de 18 ani a cunoscut doi bărbați într-un club din București și a plecat cu ei cu mașina. Ce a urmat e șocant
A recunoscut! Adevăratul motiv pentru care Mihaela Tatu a divorțat de soț, după 16 ani de căsnicie: ”Nu mi-a părut rău o clipă, avea o stângăcie...”
Viva.ro
A recunoscut! Adevăratul motiv pentru care Mihaela Tatu a divorțat de soț, după 16 ani de căsnicie: ”Nu mi-a părut rău o clipă, avea o stângăcie...”
Poză de colecție! Cei 11 frați Buble, într-o singură imagine, la nunta mezinei. 5 fete și 6 băieți, printre care și jurnalistul Iosif Buble
Libertateapentrufemei.ro
Poză de colecție! Cei 11 frați Buble, într-o singură imagine, la nunta mezinei. 5 fete și 6 băieți, printre care și jurnalistul Iosif Buble
Cele două orașe din România care nu se suferă între ele sub nicio formă. Rivalitatea lor a ajuns să fie studiată
FANATIK.RO
Cele două orașe din România care nu se suferă între ele sub nicio formă. Rivalitatea lor a ajuns să fie studiată
Simona Halep și Sorana Cîrstea au oferit imaginile zilei la evenimentul organizat de Ion Țiriac la Otopeni
GSP.RO
Simona Halep și Sorana Cîrstea au oferit imaginile zilei la evenimentul organizat de Ion Țiriac la Otopeni
Ce să pui în ciorba de burtă ca să aibă un gust și o aromă deosebită. Ingredientul final e cel mai important
FANATIK.RO
Ce să pui în ciorba de burtă ca să aibă un gust și o aromă deosebită. Ingredientul final e cel mai important
Anca Lungu, primul interviu după nunta cu milionarul Harry Arampatzis: 'O relație rezistă atâta vreme cât ambii parteneri își doresc în egală măsură să formeze acel cuplu' / Exclusiv
Unica.ro
Anca Lungu, primul interviu după nunta cu milionarul Harry Arampatzis: 'O relație rezistă atâta vreme cât ambii parteneri își doresc în egală măsură să formeze acel cuplu' / Exclusiv
"Nu ar trebui să arate aşa". De necrezut ce se întâmplă cu medaliile cucerite de Simona Radiş la Jocurile Olimpice de la Paris: "Parcă cineva n-a avut grijă de ele" | EXCLUSIV
Orangesport.ro
"Nu ar trebui să arate aşa". De necrezut ce se întâmplă cu medaliile cucerite de Simona Radiş la Jocurile Olimpice de la Paris: "Parcă cineva n-a avut grijă de ele" | EXCLUSIV
Mama Anei Bărbosu, mesaj după ce gimnasta a primit medalia câştigată la JO 2024. "Încetați toate defăimările. Succesul Anei e vârful unui iceberg"
Observatornews.ro
Mama Anei Bărbosu, mesaj după ce gimnasta a primit medalia câştigată la JO 2024. "Încetați toate defăimările. Succesul Anei e vârful unui iceberg"
Horoscop 16 august 2024. Racii au ocazia de a transpune în realitate anumite concluzii la care au ajuns mai mult pe baza intuiției
HOROSCOP
Horoscop 16 august 2024. Racii au ocazia de a transpune în realitate anumite concluzii la care au ajuns mai mult pe baza intuiției

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI