„Deşertificarea face parte dintr-o ecuaţie cu multe necunoscute care se cheamă încălzirea globală, căreia nu i-am dat mare atenţie şi se pare că a venit momentul să ne trezim. Cel mai cuprinzător studiu privind efectele încălzirii globale arată că zece judeţe ale ţării vor devenii aride în următoarele două decenii”, a declarat Nicolae Nemirschi.
El afirmă că una din soluţiile de luptă împotriva deşertificării rămâne împădurirea zonelor afectate de fenomenul deşertificării.
„Am încercat să echilibrez puţin zona fondului de mediu. Banii încasaţi din taxa auto erau dirijaţi spre celebrul program „Casa Verde” pe care l-am oprit şi atunci am comutat o parte din bani spre împădurire şi perdele forestiere”, a adăugat acesta.