„Din păcate, zece copii au murit”, a declarat, vineri seară, Brajesh Pathak, al doilea om în stat din Uttar Pradesh. „Şapte cadavre au fost identificate. Trei cadavre nu au fost identificate încă”.

Alţi șaisprezece nou-născuţi sunt în stare critică în urma incendiului, potrivit ziarului indian Times Now.

Imaginile televizate au arătat paturi şi pereţi carbonizaţi în interiorul secţiei şi familii nerăbdătoare care aşteptau în faţa spitalului.

Sursa video: X

Personalul medical făcea perfuzii bebeluşilor supravieţuitori, toţi având doar câteva zile. Micuții erau întinşi unul lângă altul pe un alt pat de spital.

Postul NDTV a raportat că 54 de copii se aflau în unitatea de terapie intensivă neonatală atunci când a izbucnit incendiul. Aceste decese sunt „sfâşietoare”, a declarat premierul indian Narendra Modi pe X.

„Cele mai profunde condoleanţe pentru cei care şi-au pierdut copiii nevinovaţi în acest caz. Mă rog la Dumnezeu să le dea puterea de a suporta această pierdere imensă”, a adăugat el.

Incendiile sunt frecvente în India din cauza practicilor de construcţie deficitare, a supraaglomerării şi a lipsei de respectare a normelor de siguranţă.

 
 

Urmărește-ne pe Google News