Cele 40 de familii care au cumpărat apartamente, în blocul de pe strada George Călinescu, din zona nouă a cartierului Tractorul, spun că au fost minţiţi de dezvoltatorul care a luat două milioane de euro şi nu le-a oferit nimic în schimb. Oamenii au plătit apartamentele în 2019 şi ar fi trebuit să se mute în 2020.

Braşovenii au cerut să poată intra în bloc şi să continue ei lucrările, însă dezvoltatorul le-ar fi transmis că nu au dreptul să intre în clădire.

„Suntem în 2022 şi blocul este în acelaşi stadiu ca în 2019. De câte ori l-am contactat pe dezvoltator, fie nu ne-a răspuns, fie a zis să stăm liniştiţi pentru că tatăl lui e fost poliţist şi orice am face va avea câştig de cauză. A spus că a mai plătit câteva mii de euro pentru nişte dosare pe care s-a pus praful”, a relatat Lazăr Hriscu, unul dintre cumpărători, pentru Adevărul.

Oamenii spun că au cumpărat partea fostei soţii a dezvoltatorului, astfel că sunt coproprietari. Cumpărătorii păcăliţi s-au strâns în faţa blocului, în speranţa că vor putea mişca lucrurile.

„Eu am cumpărat două apartamente cu câte două camere, care au costat, în total, 103.000 de euro. De atunci, mare scofală nu s-a mai făcut aici. A mai chemat o firmă, care ne-a cerut şi nouă nişte bani, ca să poată face lucrările. Am dat şi acei bani, după care firma a plecat. Am vorbit cu patronul şi ne-a zis că dezvoltatorul nu i-a plătit niciun ban şi a fost nevoit să plece”, a transmis un alt cumpărător.

Dosarul 10 August 2018: reperele unui proces început cu 5 ani întârziere. Coloneii Cucoș, Cazan și Sindile sunt la câteva luni de achitare
Recomandări
Dosarul 10 August 2018: reperele unui proces început cu 5 ani întârziere. Coloneii Cucoș, Cazan și Sindile sunt la câteva luni de achitare

Deși au depus plângeri penale, la Parchet și la Poliţie, nimic nu s-a întâmplat până acum, însă oamenii speră să aibă câștig de cauză.

„În 2019 am plătit 35.000 de euro pentru o garsonieră. Dezvoltatorul a divorţat şi soţia lui ne-a vândut partea ei, de 25% din bloc, aşa că suntem şi coproprietari. I-am dat în judecată şi aşteptăm să se pronunţe instanţa, să vedem ce putem face mai departe”, a spus Constantin Sava, un alt păgubit.

În momentul în care au plătit banii pentru apartamente, blocul era finisat la exterior şi mai erau necesare doar amenajările interioare. Deşi a primit peste două milioane de euro, dezvoltatorul nu a mai reuşit să termine lucrările şi să predea apartamentele plătite.

Antreprenorul a fost dat în judecată de unii dintre cumpărători, iar pe rolul instanţelor există în acest moment două procese.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Câtă influență va avea Elon Musk în al doilea mandat de președinte al lui Trump: ”Multă! A apărut și în poza de familie”
Știrileprotv.ro
Câtă influență va avea Elon Musk în al doilea mandat de președinte al lui Trump: ”Multă! A apărut și în poza de familie”
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Cum arată soția și fiica lui lui Mihai Gâdea. Sunt superbe și parcă sunt surori. Cine este misterioasa Agatha Kundri Memete, soția realizatorului de la Antena 3
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată soția și fiica lui lui Mihai Gâdea. Sunt superbe și parcă sunt surori. Cine este misterioasa Agatha Kundri Memete, soția realizatorului de la Antena 3
Orașul în care trăiesc cei mai mulți milionari. Numărul lor a trecut de 700
FANATIK.RO
Orașul în care trăiesc cei mai mulți milionari. Numărul lor a trecut de 700
Lovitură pentru Marian Iancu » Ce se întâmplă cu averea fostului patron din Liga 1
GSP.RO
Lovitură pentru Marian Iancu » Ce se întâmplă cu averea fostului patron din Liga 1
Regulile de la care Raluca Bădulescu nu se abate niciodată. De ce nu își serbează ziua de naștere, nu poartă ceas și nu are vreodată portofel la ea
Elle.ro
Regulile de la care Raluca Bădulescu nu se abate niciodată. De ce nu își serbează ziua de naștere, nu poartă ceas și nu are vreodată portofel la ea
'Faceți loc că începe show-ul!' La 54 de ani, Loredana Groza a renunțat de tot la haine! Imaginile au 'încins' internetul / FOTO
Unica.ro
'Faceți loc că începe show-ul!' La 54 de ani, Loredana Groza a renunțat de tot la haine! Imaginile au 'încins' internetul / FOTO
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
"Un nenorocit de om, cum să facă aşa ceva". Filmul teribilului accident din Suceava, soldat cu cinci morţi. Trei familii înlăcrimate se pregătesc de înmormântare
Observatornews.ro
"Un nenorocit de om, cum să facă aşa ceva". Filmul teribilului accident din Suceava, soldat cu cinci morţi. Trei familii înlăcrimate se pregătesc de înmormântare
Horoscop 11 noiembrie 2024. Taurilor li se potrivește de minune invitația acestei zile la muncă și refuz al plăcerilor iluzorii
HOROSCOP
Horoscop 11 noiembrie 2024. Taurilor li se potrivește de minune invitația acestei zile la muncă și refuz al plăcerilor iluzorii

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI