Potrivit unei
informări a Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Alba, numai în
municipiul Alba Iulia, pompierii militari au acţionat pentru scoaterea apei din
18 case, 20 de pivniţe, 39 de curţi, patru garaje, două subsoluri de bloc, un depozit şi o biserică.
Au fost afectaţi şi șapte operatori economici.
Totodată,
alte șase străzi au fost inundate.
Autoritățile locale precizează că s-au înregistrat precipitații de 47 de litri pe metru pătrat în două ore.
Autoritățile
au intervenit şi pentru evacuarea apei din două case şi șapte curţi din
municipiul Sebeş, precum şi în Vinţu de Jos, Teleac, Întregalde, Cunţa şi
Benic.
Autostrada
A1 a fost inundată pe o porţiune de 8 metri liniari la km 294. Până la
retragerea apei, traficul a fost supravegheat de Poliţia Autostrăzi.