MAI a anunțat marți că 26 localități din nouă județe au fost afectate de inundații, noaptea trecută. Peste 800 de pompieri, poliţişti şi jandarmi, cu 320 de mijloace tehnice au intervenit pentru evacuarea apei din gospodăriile inundate şi îndepărtarea arborilor căzuţi pe drumuri. Nu a existat niciun caz în care să fie nevoie de evacuarea persoanelor.

Pompierii au intervenit pentru evacuarea apei din 31 de locuinţe, 45 de subsoluri, 86 de curţi, grădini şi anexe şi pentru îndepărtarea a 14 copaci doborâţi de furtună.

Cele 11 persoane blocate într-o peșteră din Munții Apuseni au fost salvate

În județul Suceava, zeci de gospodării au fost afectate de inundațiile produse ca urmare a ploilor abundente de luni.

Noaptea trecută, în localitatea Valea Putnei, au fost inundate șase curți și cinci anexe gospodărești, în F undu Moldovei șase curți și 11 anexe, la Dârmoxa patru anexe și trei curți, iar la Dorna Arini un podeț a fost colmatat, scrie Agerpres. Totodată, în localitatea Fundu Moldovei au fost inundate trei locuințe.

În localitățile afectate de inundații au acționat lucrători ai ISU Suceava, pentru înlăturarea efectelor acestor fenomene.

Dezastru în Capitală, după o ploaie torenţială: locuinţe inundate, copaci căzuţi şi maşini distruse

Hidrologii au emis cod portocaliu de inundații în județele Suceava, Neamţ și Harghita. Hidrologii avertizează că râurile mici vor ieși din matcă. Din cauza ploilor din ultimele ore se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri rapide de debite. Cotele de atenție vor fi depășite și pe afluenții râurilor Mureș, Olt, Trotuş, Putna, Vedea, dar și în bazinele Buzăului, Ialomiţei și Prahovei. Pentru toate aceste zone hidrologii au instituit codul galben de inundații.

FOTO: Arhivă

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News