Alertă în zona de nord-vest a Vasluiului, acolo unde Bârladul, principalul curs de apă care traversează județul, a depășit cu câteva zeci de centimetri cotele de inundații, revărsând în unele localități. Cele mai afectate sunt comunele Băcești și Todirești, acolo unde echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) intervin pentru salvarea de persoane și animale. În localitatea Băcești, nu mai puțin 26 de gospodării și 15 locuințe au fost inundate, impunându-se evacuarea unei familii de cinci persoane, printre care și trei copii.
„Viitura a ajuns azi-noapte, după ora 2.00, atunci când râul Bârlad și un afluent, Gârboveta, au ieșit din matcă, inundând o întreagă zonă, inclusiv un drum județean. Am evacuat acea familie, care s-a cazat la rude, și dacă situația o impune și în cazul altora, vom interveni astfel încât să nu avem persoane sinistrate”, a declarat, marți, pentru Libertatea primarul comunei Băcești, Horațiu Cărăușu.
Tot în aceeași comună, drumul județean a fost distrus de viitură pe raza localității Păltiniș.
Bătrân scos pe brațe de pompieri din casa inundată
Situația este asemănătoare și în comuna Todirești. Și aici, râul Bârlad a ieșit din matcă într-o zonă importantă de șes din localitățile Huc și Siliștea, fiind inundate 12 gospodării și două case. De altfel, din una din locuințe, s-a impus evacuarea unui bătrân, scos pe brațe de către pompieri. „Bărbatul salvat a fost dus la un vecin, iar după retragerea apei din zonă se va face o evaluare pentru a se vedea dacă va mai putea reveni în locuința sa”, ne-a precizat prefectul județului Vaslui, Eduard Popica.
Pe lângă persoane, pompierii intervin cu bărcile pneumatice pentru salvarea unor animale din gospodării. Din păcate, unele animale au murit, acestea fiind văzute plutind pe apă.
Viitura apărută în cursul dimineții de marți a afectat și drumul județean care trece prin zonă astfel încât legătura rutieră către satul Huc și comuna Rafaila a fost întreruptă, cel puțin până la retragerea apelor.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro