Zeci de mașini vandalizate într-o singură noapte în Cluj. Poliția a demarat o anchetă pentru a identifica făptașii
Sursă: Profimedia
În noaptea de 1 spre 2 decembrie, o serie de acte de vandalism au avut loc pe strada Mureșului din Cluj-Napoca. Potrivit Ziua de Cluj, 23 de autoturisme au fost deteriorate de persoane necunoscute.
Incidentul a fost raportat la poliție în dimineața zilei de 2 decembrie. Un apel la 112 a semnalat că ștergătoarele unui automobil parcat pe strada Mureșului au fost distruse.
Polițiștii din Cluj-Napoca au demarat imediat o anchetă.
„Din primele verificări efectuate a reieșit că, în noaptea de 1 spre 2 decembrie a.c., mai multe persoane necunoscute ar fi provocat distrugeri la 23 de autotursime, constând în deteriorarea unor elemente de caroserie”, a transmis IPJ Cluj.
Cercetări în curs
În prezent, autoritățile continuă investigațiile pentru a stabili circumstanțele exacte ale incidentelor și pentru a identifica făptașii. Se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere.
„În funcție de rezultatele investigației, vor fi dispuse măsurile legale corespunzătoare”, au mai transmis oamenii legii.
Proprietarii mașinilor afectate sunt sfătuiți să colaboreze cu poliția pentru a furniza orice informații relevante care ar putea ajuta la rezolvarea cazului.