Mişcarea rebelă Cadrul strategic pentru apărarea poporului Azawad (CSP-PDA) a declarat sâmbătă că a capturat vehicule blindate, camioane şi cisterne în luptele purtate joi şi vineri în satul Tinzaouaten, situat în nordul Mali, la granița cu Algeria.

CSP-PDA a mai informat că a avariat un elicopter, care s-a prăbuşit în oraşul Kidal, la sute de kilometri distanţă.

În schimb, armata din Mali susţine că doar doi soldaţi au fost ucişi, iar alții zece răniţi. Armata din Mali a recunoscut totodată prăbușirea unui elicopter în Kidal în timp ce se afla, potrivit ei, într-o misiune de rutină.

Pe de altă parte, mai mulţi bloggeri militari ruşi relatează că cel puţin 20 de mercenari Wagner au fost uciși într-o ambuscadă în apropierea frontierei cu Algeria.

„Angajaţii Wagner PMC, care se deplasau într-un convoi cu trupele guvernamentale, au fost ucişi în Mali. Unii au fost capturaţi”, scrie bloggerul Semion Pegov, care foloseşte pseudonimul War Gonzo.

Informația cu privire la uciderea a 20 de mercenari Wagner a fost difuzată și pe canalul Telegram Baza, care are legături cu structurile de securitate din Rusia.

Reuters nu a putut verifica în mod independent informațiile din aceste relatări.

Wagner a jucat un rol important în unele dintre cele mai grele lupte duse de Rusia împotriva Ucrainei, dar viitorul acestei companii militare private a fost pus sub semnul întrebării atunci când finanțatorul său, Evgheni Prigojin, a fost ucis într-un accident aviatic, în august anul trecut, la două luni după ce a condus o răzmeriță împotriva Ministerului rus al Apărării.

Mali, unde autorităţile militare au preluat puterea prin lovituri de stat în 2020 şi 2021, este afectat de ani de zile de o insurgenţă islamistă. Junta din Mali susţine că forţele ruse pe care le-a acceptat în țară nu sunt mercenari Wagner, ci instructori care ajută trupele locale cu echipamente cumpărate din Rusia.

Baza spune însă că mercenarii Wagner se află în Mali cel puţin din 2021 încoace.

Tuaregii sunt un grup etnic din regiunea Sahara, inclusiv în părţi din nordul Mali. Mulţi dintre ei se simt marginalizaţi de guvernul de la Bamako. Mișcarea lor separatistă a lansat o insurgenţă în 2012, însă rebeliunea a fost ulterior deturnată de grupuri islamiste.

Urmărește-ne pe Google News