Peste 10.000 de oameni din toate colţurile ţării au venit la Brăila la Biserica Greacă. Chiar dacă unii au stat o zi şi o nopate la rând oamenii a avut răbdare, excepţie făcând câţiva rromi care, plictişiti probabil de aşteptare, au agitat spiritele. Arhiepiscopul Casian Crăciun i-a calmat însă imediat spunându-le că ,,dacă faceți liniște vin și vă binecuvântez”.

Izvorul de sub Biserica Greacă, care izvorăşte o dată pe an, a atras și în acest an pelerini care au venit chiar și de la Alba Iulia. Câteva sute au venit încă de noaptea trecută, pe care au petrecut-o în curtea lăcașului de cult în corturi special amenajate pentru ei. Acolo au avut parte de asistenţă medicală oferită de voluntarii Crucii Roșii, iar imediat după binecuvântarea Arhiepiscopului Dunării de Jos, Casian Crăciun, mulțimea a putut să ia aghiasmă din izvorul cu apa tămăduitoare.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

Legenda spune că în urmă cu mai bine de un secol un bărbat a visat că trebuie să construiască o biserică, iar săpând pentru temelia acesteia a descoperit acest izvor. Mai mult, se spune că în acest izvor se adună lacrimile pe care Maica Domnului le vărsa în Saptămâna Patimilor. Preoții spun că astazi, la lăsarea întunericului, izvorul va seca iar apa va izvorî din nou abia anul viitor.

Credincioșii ortodoxi au sărbătorit Izvorul Tămăduirii și în județul Constanța, la Mănăstirea Dervent. Aici, la mănăstirea din sud-vestul Dobrogei, oamenii vin în pelerinaj din toată țara. La 250 de metri de Mănăstirea Dervent se află Izvorul Sfântului Apostol Andrei. Povestea spune că pe aceste meleaguri nu curgea nicio apă. Apostolul Andrei a înfipt toiagul său cu Sfânta Cruce în pământ și de aici a izvorât apa, un izvor făcător de minuni cu apă purtătoare de har dumnezeiesc. cristelniță.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

Astăzi, până la prânz, s-a estimat că au participat la slujbă aproximativ 3.000 de pelerini, veniți și din țară, numărul constant al acestora fiind în jur de 1.500 – 2.000 de persoane. Aici, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie.

Peste 6000 de credincioși s-au adunat și la Mănăstirea Ghighiu, de lângă Ploiești, pentru a asista la slujba de Izvorul Tămăduirii. Centura de este a Ploieștiului a fost ocupată de mii de mașini parcate pe marginile drumului, ia polițiștii de la rutieră au făcut eforturi pentru a fluidiza traficul.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

La slujbă a participat inclusiv Patriarhul Daniel care a sfințit apa care mai apoi a fost împărțită credincioșilor. Pentru a evita incidente, zeci de jandarmi au asigurat ordinea și au montat garduri astfel încât mulțimea să nu se înghesuie la luat agheazmă. Tot la cozi interminabile s-a stat și pentru a aprinde lumânări, dar și pentru a intra în biserica mănăstirii, la icoana făcătoare de minuni.

Urmărește-ne pe Google News