Amata israeliană a anunțat luni că au avut loc „activități teroriste semnificative și tiruri de rachete” din cartierele estice ale Khan Younis și le-a cerut locuitorilor să părăsească partea de est a oraşului.

Armata a declarat că „ajustează” limitele unei zone umanitare în Al-Mawasi – la vest de Khan Younis – pentru a ține populația civilă departe de zonele de luptă cu militanții palestinieni conduși de Hamas.

Palestinienii au spus că anunțul a fost urmat de lovituri aeriene și de artilerie israeliene intense în Khan Younis și în împrejurimi.

Palestinienii au fost uciși de salvele tancurilor în orașul Bani Suhaila și în alte localități situate la est de orașul sudic Khan Younis, zona fiind, de asemenea, bombardată aerian, au declarat medicii din Gaza.

Ministerul Sănătății din Gaza a declarat că printre morți se numără mai multe femei și copii și că alte zeci de persoane au fost rănite de focurile israeliene. De asemenea, oficialii din domeniul sănătății de la Spitalul Nasser din Khan Younis i-au îndemnat pe rezidenți să doneze sânge pentru a ajuta la tratarea numărului mare de victime aduse în unitate.

Aproximativ 400.000 de persoane locuiesc în zonele vizate, iar zeci de familii au început să își părăsească casele, au declarat oficialii palestinieni, adăugând că nu li s-a dat timp să plece înainte de începerea atacurilor israeliene.

Unele familii au fugit cu căruțe trase de măgari, altele pe jos, transportând saltele și alte bunuri.
La Spitalul Nasser, unii oameni au stat în fața morgii pentru a-și lua rămas bun de la rudele moarte înainte de înmormântare.

„Suntem obosiți, suntem obosiți în Gaza, în fiecare zi copiii noștri sunt uciși, în fiecare zi, în fiecare moment. Acesta este sângele copiilor noștri, încă nu s-a uscat…”, a declarat Ahmed Sammour, care a pierdut mai multe rude în bombardamentele israeliene din estul Khan Younis.

Palestinienii, Organizația Națiunilor Unite și agențiile umanitare internaționale au declarat că nu mai există niciun loc sigur în Gaza. La începutul lunii iulie, zeci de palestinieni au fost uciși în atacuri israeliene separate asupra taberei Al-Mawasi pentru persoane strămutate din sudul Fâşiei Gaza.

Israelul a afirmat că aceste atacuri au vizat militanți înarmați, inclusiv comandanți militari de top ai Hamas. Oficialii palestinieni au calificat aceste afirmații drept false, folosite pentru a justifica atacurile.

 
 

Urmărește-ne pe Google News