Cel puțin 50 de persoane au murit și alte câteva zeci au fost rănite în urma atacului caracterizat de către autorități drept unul „satanic”, care a avut loc în timpul slujbei de duminică, 5 iunie, în statul nigerian Ondo, transmite The Guardian.
Atacatorii au vizat Biserica Catolică Sf. Francisc Xavier din orașul Owo, în timp ce credincioșii catolici participau la Duminica Rusaliilor. Oameni înarmați au împușcat enoriașii și au detonat un dispozitiv exploziv, a informat presa locală, scrie The Guardian. Deocamdată, ucigașii nu au fost găsiți, iar motivul atacului este încă necunoscut.
Autoritățile au anunțat că printre cei decedați se numără și copii. Secvențele video care circulă pe rețelele de socializare au surprins mai mulți credincioși uciși, în timp ce oamenii aflați în jurul lor plângeau.
Guvernatorul statului Ondo, Arakunrin Oluwarotimi Akeredolu, a condamnat „atacul ticălos și satanic” de duminică și a promis că îi va găsi pe atacatori, în timp ce pastorul Augustine Ikwu, de la Biserica Catolică din Ondo, a spus că atacul „a lăsat comunitatea devastată”, precizând că episcopul și preoții din parohie au supraviețuit.
Iar Vaticanul a transmis că Papa Francisc se roagă pentru victimele care „au fost lovite dureros într-un moment de sărbătoare”.
Secvențe filmate la faţa locului arată urme de sânge pe pardoseala bisericii după atacul armat.
Atenție, imagini video cu un puternic impact emoțional!