Aproximativ 40 de persoane s-au luat la bătaie în noaptea de sâmbătă spre duminică pe străzile din satul Ivești, județul Galați, iar unii dintre cei implicaţi au folosit cuțite. „Polițiștii s-au deplasat imediat la fața locului, intervenind pentru aplanarea scandalului, din primele verificări rezultând că un conflict verbal spontan între doi bărbați ar fi degenerat într-o încăierare”, a transmis IPJ Galați.

În urma conflictului, șapte persoane au fost rănite şi au ajuns la Spitalul Municipal din Tecuci. Scandalul a continuat şi acolo, fiind nevoie de intervenția jandarmilor, a poliţiştilor şi a unei firme de pază.

Totodată, patru persoane sunt în stare gravă, după ce au fost înjunghiate în altercație şi au fost transferate la Spitalul de Urgenţă din Galaţi.

În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru infracțiunea de încăierare, iar polițiștii fac cercetări pentru a stabili împrejurările precise în care s-a produs incidentul.

Foto: realitateadegalati.net

 
 

Urmărește-ne pe Google News