Zeci de oameni, dintre care și 24 de români, lucrau la negru pe două plantații de usturoi din zona rurală Segovia. Nu aveau niciun act, nu era plătiți corespunzător, ci chiar erau exploatați și ținuți în condiții mizere.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 2
Situația a fost descoperită de ofițerii de la Garda Civilă, care a verificat mai multe ferme din provincia Cuenca, aflată în centrul Spaniei. Ofițerii au descoperit astfel aproape 60 de oameni care erau exploatați.

În urma verificărilor, două persoane au fost arestate de autoritățile spaniole. Acestea riscă să petreacă până la șase ani în spatele gratiilor pentru faptele lor.


Citește și: Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 29 iulie – 4 august 2017


 

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News