Alergătorii au fost supuşi unor controale medicale înainte de startul evenimentului din Oimiakon, o aşezare situată în Siberia, iar pe parcursul traseului au primit supă, ceai cald şi gustări.
În total, 38 de persoane, îmbrăcate din cap până în picioare pentru a se proteja de ger, au concurat la probele de maraton şi semimaraton, a relatat presa locală.
„Ochii ți se acoperă cu gheață”
Alisa Matveeva, care a alergat la cursa de semimaraton, a declarat că experienţa a fost „foarte înfricoşătoare”, cea mai scăzută temperatură la care s-a antrenat anterior fiind de minus 20 de grade Celsius, la Moscova.
„Mi-a fost greu să alerg primii 10 kilometri. Apoi a fost mai uşor, pentru că deja înţelegi cum să respiri (şi) îţi aminteşti că trebuie să-ţi îndepărtezi gheaţa de pe ochi, pentru că ochii ţi se acoperă cu ea”, le-a spus ea reporterilor.
„Mă bucur foarte mult că am purtat o mască termică şi branţuri încălzite, acestea pur şi simplu m-au salvat”, a adăugat Matveeva.
Cel mai friguros oraș din lume
Micul orășel Oimiakon, din estul Siberiei, este cel mai friguros centru locuit din lume, unde rezidenții se confruntă cu temperaturi de iarnă care ajung până la minus 70 de grade Celsius.
Un monument la intrarea în această așezare rurală cu câteva sute de locuitori poartă inscripția „Oimiakon, Polul Nord al Gerului”.
Culmea ironiei, Oimiakon se traduce prin „apa care nu îngheață”. Orășelul a fost denumit astfel deoarece în apropiere există un izvor termal.
Cea mai scăzută temperatură înregistrată vreodată în Oimiakon a fost de minus 71,2 grade Celsius, fiind măsurată de omul de știință Serghei Obrychev. Această valoare este inscripționată pe monumentul care tronează la intrarea în localitate.
Foto: Profimedia Images