Pentru unii turiști, schiul include și petrecerea après-ski. Dar cele două nu pot fi întotdeauna combinate, după cum arată imaginile de pe o pârtie din Ischgl, landul austriac Tirol, preluate de publicația germană Merkur. Localitatea este la o altitudinea de 1.377 de metri, pe valea Paznaun între munții Silvretta și Verwall
Filmarea a fost publicată de Sascha von der Pfalz pe Instagram, 30 ianuarie, iar legenda este: „Ischgl Après Après-Ski”. Videoclipul arată o mulțime de schiori și de snowboarderi, iar mulți au evidente probleme în a-și menține echilibrul.
Se împing unii pe alți, cad, merg de-a bușilea. Unii au renunțat la schiuri și snowboarduri. Pe scurt, pe pârtie este „haos pur”.
„Toți sunt beți acolo? Ce s-a întâmplat?” a întrebat un utilizator. Iar altcineva a explicat că totul s-a petrecut după petrecerea „après-ski“ de la la restaurantul cabanei „Paznauner Taja”, (2.000 de metri), „unde a curs vinul fiert și berea proaspătă”.