Turiștii cu vârste între 2 și 60 de ani, fac parte dintr-un
grup de 36 de persoane care se aflau în excursie, scrie Mediafax.

Două echipaje SMURD și două ambulanțe SAJ au intervenit pentru
a le acorda îngrijiri medicale unui număr de 17 persoane, între care 10 copii
și 7 adulți, care au simptome de toxiinfecție alimentară.

„S-au deplasat două echipaje SMURD și patru SAJ. Este vorba
de un grup de 36 persoane. Un număr de 17 persoane, între care 10 copii și
șapte adulți prezintă stări de amețeală, vărsături, scaune diareice”, a
transmis ISU Brașov.

Cinci copii și patru adulți au fost transportați la spital.
Celelalte persoane au refuzat transportul la spital.

La ora transmiterii acestei știri, nu este cunoscut dacă turiștii, care erau cazați la Complex Hotel Cheia au mâncat la restaurantul hotelului sau în altă parte.



Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește-ne pe Google News