În ultimul mesaj video postat pe reţelele de socializare, Zelenski a vorbit despre declarațiile lui Kissinger: „Indiferent de ceea ce face statul rus, există cineva care spune: «Să luăm în considerare interesele sale». Anul acesta, la Davos, s-a auzit din nou. În ciuda miilor de rachete ruseşti care lovesc Ucraina. În ciuda faptului că zeci de mii de ucraineni au fost ucişi. În ciuda a ceea ce s-a întâmplat la Bucha şi Mariupol. În ciuda oraşelor distruse. Şi în ciuda „lagărelor de filtrare” construite de statul rus, în care se ucide, se torturează, se violează şi se umileşte ca pe bandă rulantă”.
„Rusia a făcut toate acestea în Europa, dar, totuşi, la Davos, de exemplu, domnul Kissinger (fostul secretar de stat american Henry Kissinger – n.red.) iese din trecutul profund şi spune că o bucată din Ucraina ar trebui să fie dată Rusiei”, a adăugat preşedintele ucrainean.
Henry Kissinger, care are 98 de ani și a fost secretar de stat între 1973 și 1977, sub președinții Richard Nixon și Gerald Ford, a vorbit prin legătură video la Forumul de la Davos.
În comentariile sale, Kissinger a spus: „Nu este vorba de un conflict de stat. Negocierile trebuie să înceapă în următoarele două luni, înainte de a crea tulburări şi tensiuni care nu vor fi uşor de depăşit. În mod ideal, linia de demarcaţie ar trebui să fie o revenire la status quo ante”, sugerând aparent că Ucraina ar trebui să accepte să renunţe la o mare parte din Donbas şi Crimeea.
„Continuarea războiului dincolo de acest punct nu ar fi despre libertatea Ucrainei, ci un nou război împotriva Rusiei însăşi”, a declarat Kissinger.
Zelenski a comparat opiniile lui Kissinger cu împăcarea Germaniei naziste în 1938. „Domnul Kissinger iese din trecutul profund şi spune că o bucată din Ucraina ar trebui să fie dată Rusiei. Ca să nu existe o înstrăinare a Rusiei de Europa. Calendarul domnului Kissinger se pare că nu este 2022, ci 1938, iar el a crezut că vorbeşte cu o audienţă nu la Davos, ci în ceea ce era atunci München”, a spus el.
„Apropo, în anul real 1938, când familia domnului Kissinger fugea din Germania nazistă, acesta avea 15 ani”, a adăugat Zelenski.
Heinz Alfred Kissinger s-a născut într-o familie de evrei germani din orașul Fürth, în Bavaria, în 1923. Din cauza persecuțiilor regimului nazist, în 1938, familia Kissinger ajunge în New York, iar Alfred obține cetățenia americană pe 19 iunie 1943.