„Situaţia de la centrala nucleară din Zaporojie. Din păcate, atenţia lumii faţă de ameninţarea rusă existentă la centrala nucleară Zaporojie este încă insuficientă. La fel cum a fost insuficientă şi reacţia la aruncarea în aer de către ruşi a centralei hidroelectrice de la Kahovka şi la încercarea deliberată a teroriştilor ruşi de a ataca barajul unui alt rezervor din Krivoi Rog”, a subliniat Volodimir Zelenski în discursul său zilnic adresat națiunii.

Liderul de la Kiev a precizat că a transmis partenerilor țării sale informațiile obținute de la serviciile de informații ucrainene „despre scenariul rusesc de minare a centralei nucleare din Zaporojie, care, în mod evident, a fost aprobat pentru terorişti”.

„Trebuie să luăm măsuri foarte specifice – toţi împreună în lume – pentru a preveni orice accident”, a cerut Zelenski.

În ultimele zile, președintele Zelenski și șeful serviciilor ucrainene de informații militare, generalul Kirilo Budanov, au avertizat în legătură cu acțiunile rușilor de la centrala nucleară Zaporojie, cea mai mare din Europa.

Budanov a acuzat Rusia că a „minat” iazul de răcire pentru reactoarele centralei. Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) a precizat însă că nu a fost descoperită nicio mină în timpul recentelor misiuni în zonă ale șefului său, Rafael Grossi.

Zelenski a anunțat apoi că primit un raport de la serviciile de informații și de securitate, potrivit căruia Rusia pregătește un „atac terorist” care să vizeze centrala, iar Budanov a afirmat ulterior că planul Rusiei pentru atacarea centralei Zaporojie a fost „redactat și aprobat”.

Centrala nucleară Zaporojie se află sub controlul forțelor Rusiei de la începutul invaziei în Ucraina.

Avem subiectele la română de la Bac 2023! Vezi rezolvarea subiectelor la limba română date azi la Bacalaureat 2023!

 
 

Urmărește-ne pe Google News