„În prezent lucrăm la crearea unei coaliţii pentru avioane de luptă”, a declarat Volodimir Zelenski. „Voi cere Germaniei să susţină Ucraina şi în această coaliţie”, a adăugat el într-o conferinţă de presă comună cu cancelarul german, în condiţiile în care Berlinul a refuzat până acum să livreze avioane direct Ucrainei.
„Ucraina nu atacă teritoriul rusesc”, a dat asigurări liderul de la Kiev.
„Nu avem nici timpul, nici forţa de a face acest lucru şi nu avem nici armele necesare pentru a face acest lucru. Noi pregătim o contraofensivă pentru a elibera teritoriile cucerite în mod ilegitim”, a explicat Zelenski.
Reacția lui Zelenski, după dezvăluirile publicate de The Washington Post
Moscova a acuzat Kievul că a atacat ținte din interiorul Rusiei, inclusiv că a încercat să atace cu drone Kremlinul cu scopul de a-l ucide pe președintele rus, Vladimir Putin, la începutul acestei luni, notează The Guardian.
Ucraina a negat acuzațiile, dar afirmă că are dreptul de a folosi forța și alte mijloace pentru a îndepărta forțele ruse de pe teritoriile sale.
Reacția lui Zelenski a venit și după ce publicația americană The Washington Post a relatat sâmbătă că, în cadrul unor întâlniri private cu consilieri militari de rang înalt, președintele ucrainean ar fi plănuit atacuri în interiorul Rusiei, potrivit unor scurgeri de informații din comunicațiile interceptate de spionii americani.
Corespondentul pe subiecte de diplomație și securitate națională al The Washington Post, John Hudson, a scris că Zelenski a discutat despre ocuparea unor așezări rusești pentru a obține pârghii de negociere cu Kremlinul, despre bombardarea unei conducte care transferă petrol rusesc în Ungaria, membră NATO, și despre dorința de a avea rachete cu rază lungă de acțiune pentru a lovi ținte în interiorul granițelor Rusiei, conform documentelor care s-au scurs.
„Nu suntem interesaţi să atacăm Rusia”
„Nu atacăm teritoriul rusesc. Ne eliberăm teritoriul. Nu suntem interesaţi să atacăm Rusia. Nu avem timp pentru asta, nu avem suficientă forţă şi armament suplimentar. Ne concentrăm pe contraofensiva noastră în conformitate cu dreptul internaţional, în conformitate cu Constituţia noastră – eliberarea doar a teritoriului ucrainean”, a declarat duminică Zelenski, în cadrul conferinței de presă comune cu Scholz.
Aceasta este prima deplasare a preşedintelui ucrainean în Germania de la începutul conflictului. Volodimir Zelenski a sosit sâmbătă seara târziu la Berlin, subliniind pe Twitter că vizita sa va fi consacrată „unui pachet foarte important” de livrări de arme către ţara sa, precum şi „reconstrucţiei” Ucrainei.
Deplasarea are loc pe fondul pregătirilor pentru ofensiva de primăvară a armatei ucrainene, atât Kievul, cât şi Moscova revendicând succese în Bahmut şi în jurul acestui oraş din estul regiunii Donbas.
Olaf Scholz a promis că va sprijini Ucraina „atât timp cât va fi necesar”, anunţând că Berlinul va oferi Kievului arme în valoare de 2,7 miliarde de euro. Acest pachet include tancuri germane avansate Leopard şi mai multe sisteme antiaeriene pentru a apăra Ucraina de atacurile aproape zilnice cu rachete şi drone ruseşti. Preşedintele Zelenski a punctat că noua tranşă de ajutor este „cea mai mare de la începutul agresiunii” ruse, în februarie 2022.
Războiul a transformat atitudinea Germaniei faţă de Ucraina. De la un furnizor reticent de echipamente militare, practic şi-a dublat contribuţia peste noapte.
Preşedintele ucrainean se va deplasa duminică în oraşul Aachen, situat în vestul Germaniei, pentru a primi prestigiosul premiu Charlemagne – o distincţie acordată pentru eforturile depuse în vederea promovării unităţii europene. Printre laureaţii anteriori ai acestui premiu se numără Winston Churchill, Papa Francisc, Bill Clinton, dar şi preşedintele Klaus Iohannis.
Foto: Profimedia Images
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina