Președinția ucraineană nu a oferit un motiv pentru demiterea lui Serhii Rud din postul de șef al UDO, dar acest act survine la două zile după dejucarea unui plan de asasinare a lui Zelenski.
Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a descoperit o rețea de agenți ai Serviciului Federal de Securitate al Rusiei (FSB) care complotau pentru a-l asasina pe Zelenski și alți oficiali de rang înalt din Ucraina. Doi colonei ai UDO, acuzați de scurgere de informații clasificate către Rusia, au fost arestați în acest caz.
Rețeaua FSB urmărea să găsească autorii în rândul militarilor apropiați de securitatea lui Zelenski, „care ar putea să-l ia ostatic pe șeful statului și apoi să-l ucidă”, a notat sursa citată.
Printre principalele sarcini ale UDO se numără asigurarea securității președintelui Ucrainei și a oficialilor de rang înalt ai statului, precum și protecția clădirilor administrative și a obiectelor autorităților de stat din Ucraina.
Pe 7 mai, Serviciul de Securitate al Ucrainei a anunțat că a dejucat planurile unei rețele de agenți ruși care complotau pentru a-i asasina pe Volodimir Zelenski și pe alți oficiali guvernamentali.
Volodimir Zelenski nu a anunțat un înlocuitor pentru Serhii Rud. Tot joi, președintele ucrainean l-a demis pe comandantul forțelor de operațiuni speciale din cadrul armatei ucrainene, Serhii Lupanciuk, și l-a numit în locul său pe generalul de brigadă Oleksandr Trepak.