„Aceasta este lumea modernă – o lume care tânjește să trăiască liberă. Aceasta este o lume care prețuiește viața, respectul și egalitatea fiecărei ființe umane. Astăzi, Ucraina stă de pază pentru această lume, luptă pentru pământul său și își apără valorile”, a transmis Zelenski.
În discursul său, Zelenski a lăudat societatea multi-religioasă a Ucrainei. De altfel, Zelenski a luat parte la Iftar cu soldații musulmani ucraineni care sunt în perioada Ramadanul, în ceea ce el a spus că va deveni o „nouă tradiție a respectului” anuală.
„În curând, îi voi felicita pe evreii din Ucraina la sfârșitul Paștelui. În doar o săptămână, îi voi saluta pe toți cei care sărbătoresc Paștele pe 16 aprilie (nr. creștinii ortodocși)”, a adăugat Zelenski.
El a precizat că dacă populația multi-religioasă a Ucrainei are date diferite pentru sărbători, ea va avea una singură pentru „ziua victoriei”.
„Deși putem aveea religii diferite, împărtășim aceeași credință în libertate. S-ar putea să avem tradiții diferite, dar toți avem un lucru în comun: [dorința de a] apăra patria noastră. Sărbătorim în date diferite, dar una va fi aceeași [data] pentru toată lumea: pentru Ucraina și întreaga lume liberă”, a declarat Zelenski.
„Aceasta va fi Ziua Victoriei noastre. Una comună. Este inevitabil. Victoria este pentru lumină, bunătate, dreptate: o victorie a vieții. Toate acestea sunt simbolizate de sărbătoarea Învierii Domnului. Paște fericit!”, a încheiat liderul ucranean.
Cu 4,5 milioane până la 6,5 milioane de membri, Biserica Greco-Catolică din Ucraina este a treia biserică ca mărime din Ucraina, reprezentând aproximativ 10% până la 15% din populația ucraineană.