În primele zile de război, liderul de la Kiev avut mereu ochii în lacrimi: „E insuportabil să vezi copii morți”.

Înrebat despre masacrul de la Bucha și atacul cu rachete de la Kramators, Zelenski a fost sincer: „Nu mai am lacrimi, nici măcar nu mai pot să plâng”.

Zelenski vorbește de crime de război și în alte orașe și sate din țară: „Ce se întâmplă în sud, lângă Herson, la Zaporojie sau în est, nu știm încă. Ceea ce vedem sunt orașe complet distruse. Fără case, fără oameni. Nu știu ce vom găsi acolo”.

Da, urăsc Rusia, urăsc soldații ruși. Când văd imaginile cu copii uciși, fără picioare, fără brațe… Este groaznic.

Volodimir Zelenski:

Ca tată, el se gândește la propriii copii și la „părinții copiilor morți, care nu-i mai pot vedea absolvind un liceu sau o facultate, căsătorindu-se și stabilindu-se la casa lor”, a adăugat Zelenski, în interviul realizat într-o locație nedezvăluită.

„Un șef de guvern din UE mi-a cerut dovezi că masacrul de la Bucha nu a fost înscenat”

Cel mai rău lucru care i s-a întâmplat în ultimele zile, spune Zelenski, a fost dialogul cu „un important politician UE, care a vrut să vadă dovezile faptului că masacrul de la Bucha nu a fost cumva pus în scenă – retorica pe care o folosește de obicei Kremlinul”.

Jurnalistul Bild a întrebat dacă acest politician al UE este șef de guvern european. Zelenski a răspuns că da, dar nu a vrut să-i dea numele.

În ciuda ororilor descoperite în Bucha, Borodianka și alte orașe ucrainene, comise de ruși, Zelenski spune că s-ar așeza în continuare la masă tratativelor de pace cu omologul rus, cu Vladimir Putin: „Numai el poate decide când se va termina acest război”.

Îmbătrânit cu 10 ani de război

Jurnalista Katia Gorchinskaia a postat pe Twitter două imagini cu Zelenski – dinainte de război și de acum -, puse una lângă alta. Privindu-le, Zelenski recunoaște că războiul l-a îmbătrânit cu 10 ani.

„Cei din poze sunt doi oameni diferiți. Dar transformarea este în folosul țării noastre. Nu sunt sigur că mă voi întoarce la persoana de dinainte”, a spus el.

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

Foto: captură Bild

 
 

Urmărește-ne pe Google News