În cadrul unei conferințe de presă în Finlanda, stat care este cel mai nou membru al NATO, Zelenski a afirmat că unul dintre motivele pentru care a călătorit la Helsinki a fost faptul că Kievul dorește să devină un membru cu drepturi depline al alianței militare.
Președintele ucrainean a invocat exemple anterioare de succese pe câmpul de luptă care au fost urmate de acordarea de noi tipuri de ajutor militar Ucrainei.
„De aceea sunt sigur că vom avea în curând avioane. Pentru că în curând vom desfășura o ofensivă, iar după aceasta sunt sigur că vom primi avioane. Aș prefera să fie invers, pentru că ar fi mai ușor pentru noi, dar lucrurile stau așa și suntem recunoscători pentru tot”, a declarat președintele ucrainean.
„Avem nevoie de ele. Chiar avem nevoie de ele”, a spus Zelenski, referindu-se la livrările de avioane moderne de luptă din partea aliaților occidentali.
Președintele finlandez, Sauli Niinisto, a spus că Finlanda nu poate dona avioanele sale de luptă Hornet fabricate în SUA, deoarece acestea sunt vechi și puține alte țări din Europa au modele similare, astfel încât nu ar avea sens să se creeze un lanț de servicii.
„Dar ne plac avioanele dumneavoastră, ca să știți, domnule președinte”, a glumit Zelenski.
O nouă pledoarie pentru aderarea la NATO
Vizita președintelui ucrainean în Finlanda, una dintre puținele călătorii pe care acesta le-a făcut în străinătate după începutul invaziei ruse, a fost anunțată abia după sosirea acestuia în capitala finlandeză, pe fondul unor măsuri stricte de securitate.
El a reluat pledoaria pentru ca Ucraina să adere la NATO, alianța militară occidentală din care Finlanda a devenit luna trecută cel de-al 31-lea membru, ca răspuns direct la invazia Rusiei.
„Avem nevoie de garanții de securitate astăzi, în timp ce nu suntem în NATO”, a afirmat Zelenski.
„Dar, în orice caz, obiectivul nostru este de a fi membru cu drepturi depline al alianței. Acesta este unul dintre motivele pentru care mă aflu astăzi aici. Al doilea motiv – sau, ca să fiu sincer, prioritatea – îl reprezintă consolidarea armatei noastre… Nu vreau să intru în detalii, dacă nu vă deranjează”, a precizat liderul ucrainean.
Zelenski a avut discuții bilaterale cu Niinisto înainte de începerea unui summit regional la care au participat prim-miniștrii Suediei, Norvegiei, Danemarcei și Islandei.
Sute de oameni s-au adunat în centrul orașului Helsinki pentru a-l vedea pe Zelenski sosind, aplaudând când acesta a apărut în fața palatului prezidențial.
Într-un comunicat, un purtător de cuvânt al lui Zelenski a declarat că guvernul ucrainean se așteaptă ca summitul să aibă ca rezultat o declarație comună.
Kremlinul a afirmat pe 4 aprilie că aderarea Finlandei la NATO a fost o periculoasă greșeală istorică ce va slăbi securitatea în regiune și va forța Moscova să ia contramăsuri.
Reiterând această poziție, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a declarat miercuri într-un briefing de presă: „Pe măsură ce observăm planurile NATO pentru Finlanda, confirmăm că Rusia va fi forțată să riposteze, atât militar, cât și în alt mod, pentru a limita amenințările la adresa securității noastre naționale”.
Foto: EPA
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina