Dacă Donald Trump va deveni din nou președintele SUA, este de așteptat ca acesta să întrerupă sprijinul militar american pentru Ucraina. Anul trecut, el s-a lăudat că ar putea pune capăt războiului în „24 de ore”.
Într-un interviu pentru The Guardian, liderul de la Kiev a susținut că nu are „nicio strategie încă” pentru eventualitatea în care Trump se va întoarce la Casa Albă și a admis că, dacă ar vrea, republicanul ar putea să impună Ucrainei o înfrângere militară zdrobitoare.
El ar putea tăia „sprijinul, armele și banii” și chiar ar putea „face înțelegeri” cu partenerii Kievului pentru ca aceștia să oprească livrările de arme esențiale.
„Ucraina, cu mâinile goale, fără arme, nu va putea să se lupte cu o armată (rusă) de mai multe milioane”, a declarat Zelenski pentru publicația britanică.
Președintele ucrainean a precizat însă că acest scenariu este puțin probabil, dar dacă totuși s-ar întâmpla, ar exista consecințe grave pentru poziția SUA în lume, precum și pentru Trump personal.
„Vrea el să devină un președinte ratat? Înțelege ce se poate întâmpla? (…) Nu este vorba despre el (Trump), ca persoană, ci despre instituțiile Statelor Unite. Acestea vor deveni foarte slabe. SUA nu vor mai fi liderul lumii. Da, vor fi puternice, în primul rând, în economia internă, pentru că au o economie puternică, fără îndoială. Dar, în ceea ce privește influența internațională, vor fi egale cu zero”, a adăugat Zelenski.
De asemenea, el estimează că președintele rus Vladimir Putin va încălca orice acord negociat de Trump.
„O încetare a focului este o capcană”, Putin va „merge mai departe”, umilindu-l pe Trump și făcându-l să pară „foarte slab” în ochii lumii, afirmă Zelenski.
Când își vor da seama că Washingtonul nu mai este „un jucător”, alte țări și lideri, în majoritate autoritari, vor „intra în arenă” și vor imita „abordarea” agresivă a lui Putin, a mai spus liderul de la Kiev, adăugând că acest ar fi „începutul a ceea ce toată lumea se teme atât de mult să vorbească. (…) Și acesta este adevăratul al treilea război mondial”.
Totodată, Zelenski a spus că fostul premier britanic Boris Johnson l-a abordat pe Trump în numele său.
„Cred că a încercat și cred că a vorbit cu el. Cred că da, da, din câte știu eu. Îmi pare rău că îl folosesc pe Boris ca pe un instrument”, a afirmat președintele ucrainean.
Asistenții lui Trump au schițat un posibil plan pentru situația în care acesta ar obține un nou mandat de președinte, plan care ar implica cedarea regiunilor estice ale Ucrainei către Rusia, precum și a Crimeei.
Zelenski spune că „ucrainenii nu ar accepta așa ceva” și nu ar accepta un „ultimatum” rusesc care să forțeze Ucraina să renunțe la integrarea în Europa și la viitoarea apartenență la NATO.
Liderul ucrainean a făcut aceste declarații cu o zi înainte ca joi un juriu din New York să îl găsească vinovat pe Donald Trump pentru toate cele 34 de capete de acuzare pentru falsificarea registrelor de afaceri, în procesul privind cumpărarea tăcerii vedetei de filme pentru adulți Stormy Daniels.
Volodimir Zelenski a mai spus că l-a invitat pe Donald Trump să viziteze Ucraina.
„Vreau să vorbesc cu el în mod deschis. Vreau să vină și să vadă războiul cu ochii lui. Și apoi să vorbesc cu el. Cred că ar avea nevoie de asta pentru a înțelege mai bine situația”, a spus, adăugând că a comunica cu Putin nu înseamnă a-l cunoaște, așa cum susține republicanul.
Trump ar trebui „să vadă urmările a ceea ce a adus în Ucraina”, a spus Zelenski, referindu-se la distrugerea orașelor și localităților, la uciderea civililor și la bombardamentele zilnice din țara sa.
Foto: Hepta
Gina.Lolobrigida • 05.06.2024, 00:24
Atata timp cat site-ul publica expresia“presedinte ratat“ cand Zelenski vorbeste despre candidatul sua, cred ca pot sa zic si eu macar *** cand vorbesc despre autorul citatului fara sa fiu acuzata ca am incalcat regulile. Merci!
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Gina.Lolobrigida • 05.06.2024, 00:20
Trump a spus deja ca nu va trimite nici un dolar Ucrainei. Deja ii tremura ceva lui Zelenski. Ne-a adus pe toti la ruina cu isteria lui si acum ii invata si pe americani democratie. Rusii si-au asigurat spatele. Acum sa ne fereasca Dumnezeu de ce pot face cu Europa. Din cauza unui *** pe care l-au facut americanii sa creada ca are muschi si ca poate sa-i zica orice lui Putin. Cu un *** nu te certi, cum a facut el, daca nu esti mai *** ca el.
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Sfantul_Cuvios_Pafnutie • 05.06.2024, 19:10

Gata, am înțeles, ne predăm imediat Rusiei. Asta e, a fost mișto cu vestul și democrația, a fost interesant să avem mâncare și căldură, dar nu cu prețul supărării Rusiei. Înapoi la muncă, iobagilor! Pentru Lider și Imperiu!
CRH_RO • 03.06.2024, 15:39
Wow, sua nu va mai fi liderul lumii, ce tragedie, ma ia plansul. Hai sa o luam usor. Cine este sua? un popor de migranti care a macelarit populatia indigena autohtona. Ce au dat sua lumii? Pai vreo doua bombe atomice si multe razboaie fara sens. Astia cred ca s-au inscaunat pe viata, stati usor , veti disparea si voi din peisaj ca multe alte imperii.
Sfantul_Cuvios_Pafnutie • 03.06.2024, 19:55
CRH_RO • 03.06.2024, 15:39
Wow, sua nu va mai fi liderul lumii, ce tragedie, ma ia plansul. Hai sa o luam usor. Cine este sua? un popor de migranti care a macelarit populatia indigena autohtona. Ce au dat sua lumii? Pai vreo doua bombe atomice si multe razboaie fara sens. Astia cred ca s-au inscaunat pe viata, stati usor , veti disparea si voi din peisaj ca multe alte imperii.
Mvai, dar ce răi sunt americanii... Ruşii când au migrat în Siberia, Asia Centrală şi Europa ce-au făcut? Au adus lumină și prosperitate...