„Ştiţi, noi tot aşteptăm. Aşa cum mama mă aştepta mereu să vin când se termina şcoala şi eu găseam mereu un motiv să întârzii. E acelaşi lucru, doar că mult mai serios”, a spus Volodimir Zelenski.

Ucraina speră să primească primele aeronave F-16 în cursul acestei veri, dar are nevoie de cel puţin 128, a declarat liderul de la Kiev în cursul unui speech la Fundaţia Ronald Reagan din capitala americană.

„Se discută mereu doar de 10 sau 20 de avioane. Chiar dacă ar fi 50, nu înseamnă nimic. Ei (ruşii) au 300. Atât timp cât nu vom avea 128 de aeronave, nu vom putea concura cu ei în aer”, a subliniat Volodimir Zelenski.

Potrivit președintelui ucrainean, Rusia a reuşit să desfăşoare 300 de aeronave militare pe zi pentru a-i ataca țara.

Avioane F-16 ajung în Ucraina

Ulterior, secretarul de stat american Antony Blinken, a transmis că statele membre ale NATO au început transferul de avioane de luptă F-16 către Ucraina, pentru a întări apărarea acestei ţări în faţa Rusiei, a anunţat miercuri

„Sunt bucuros să anunţ că, în momentul când vorbim, transferul de avioane F-16 este în curs, dinspre Danemarca şi Ţările de Jos”, a afirmat Antony Blinken.

„Aceste avioane vor zbura pe cerul ucrainean vara aceasta, pentru a garanta că Ucraina poate continua să se apere eficient împotriva agresiunii ruse”, a continuat Antony Blinken.

Cu Nicolae Ciucă la TVR Info: am asistat, timp de 50 de minute, la un interviu slinos, plictisitor și penibil. Felicitări lui Onică
Recomandări
Cu Nicolae Ciucă la TVR Info: am asistat, timp de 50 de minute, la un interviu slinos, plictisitor și penibil. Felicitări lui Onică

Într-un comunicat, Casa Albă a anunţat de asemenea că Belgia şi Norvegia s-au angajat să furnizeze alte avioane în cadrul unei coaliţii de ţări care furnizează aceste aparate Ucrainei.

Piloţi şi mecanici ucraineni sunt instruiţi de câteva luni pentru folosirea acestor aeronave, care nu au ajuns însă deocamdată în Ucraina.

Principalul scop urmărit cu aceste avioane este de a împiedica aviaţia rusă să bombardeze nestingherită.

FOTO: Hepta

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

O româncă nu a mai suportat viața în Germania și s-a întors acasă. „Nu vreau copiii mei să facă parte din acest sistem”
Știrileprotv.ro
O româncă nu a mai suportat viața în Germania și s-a întors acasă. „Nu vreau copiii mei să facă parte din acest sistem”
Ce transformare!!! Cum arată astăzi Suzi Curcă din serialul La Bloc și cu ce se ocupă
Viva.ro
Ce transformare!!! Cum arată astăzi Suzi Curcă din serialul La Bloc și cu ce se ocupă
Nicole Kidman, decolteu abisal pe covorul roșu. Rochia „obraznică” a trădat-o, însă
Libertateapentrufemei.ro
Nicole Kidman, decolteu abisal pe covorul roșu. Rochia „obraznică” a trădat-o, însă
Stațiunea din România pe care trebuie s-o evite toți turiștii în perioada următoare. Îți strici vacanța dacă ajungi aici
FANATIK.RO
Stațiunea din România pe care trebuie s-o evite toți turiștii în perioada următoare. Îți strici vacanța dacă ajungi aici
Simona Halep și proaspăta soție a lui Ianis au atras toate privirile la evenimentul de la Academia lui Hagi
GSP.RO
Simona Halep și proaspăta soție a lui Ianis au atras toate privirile la evenimentul de la Academia lui Hagi
Ce a cumpărat un bărbat din Piața Obor cu 60 lei. Mii de oameni au reacționat. „Sunt uimit”
FANATIK.RO
Ce a cumpărat un bărbat din Piața Obor cu 60 lei. Mii de oameni au reacționat. „Sunt uimit”
Anunțul de ultimă oră al astrologilor! Urmează o zi DE NEUITAT pentru o zodie! Așa ceva rar se întâmplă! Cine sunt norocoșii
Unica.ro
Anunțul de ultimă oră al astrologilor! Urmează o zi DE NEUITAT pentru o zodie! Așa ceva rar se întâmplă! Cine sunt norocoșii
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Orangesport.ro
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Semnul rutier care îi încurcă pe candidaţi la examenul de permis. "E cedează la ceva"
Observatornews.ro
Semnul rutier care îi încurcă pe candidaţi la examenul de permis. "E cedează la ceva"
Horoscop 6 septembrie 2024. Peștii sunt preocupați de anumite achiziții, de securizarea unor resurse strategice pentru ei și cei apropiați
HOROSCOP
Horoscop 6 septembrie 2024. Peștii sunt preocupați de anumite achiziții, de securizarea unor resurse strategice pentru ei și cei apropiați

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI