Zeul Mărilor a făcut senzație ieri pe faleza Dunării, însă i-a și intrigat pe gălățenii obișnuiți să-l vadă de obicei în barcă, alături de nimfe, la maifestările de Ziua Marinei. El a venit însă mai devreme la invitația marinarilor brăileni care au sărbătorit Festivalul Mării și Dunării.
Neptun spera să prindă și niște nimfe din Galaţi, dar nu prea a avut noroc. Aşa că a făcut ”gaşcă” cu piraţii. Piraţii, şi ei, ”de uscat”, cum singuri au recunoscut, fără navă sau barcă, au improvizat un fel de pluguşor ”de vară”, iar apoi cu Zeul alături au invitat gălăţenii la distracţie.
”Am venit de la Brăila, de la tanti Elvira, am venit până la Galaţi, unde umblă câinii îmbrăcaţi, cu manşoane şi paltoane, cum le place la cucoane. Ia veniţi cu toţi aici să vedeţi ce piraţi mici, piraţi mici şi piraţi mari, dar nu-s răi ci-s piraţi tari” – cam așa suna colindul de vară al piraţilor.
Distracție în avans
”Nu am barcă, ce să fac, e Dunărea scăzută. Şi eu şi pirtaţii pe jos suntem. Piraţii spun un pluguşor de vară, ei fiind acum piraţi de uscat. Am cam furat startul Zilei Marinei. În fiecare an facem aşa, piraţii trebuie să fure şi ei ceva, că altfel nu sunt piraţi”, spunea Neptun, invitând gălăţenii la un pic de distracție de Ziua Marinei, în avans.
Cei responsabili de aducerea lui Neptun mai devreme de 15 august sunt marinarii de la Flotila Fluvială Mihail Kogălniceanu din Brăila. ”Militarii flotilei fluviale au debarcat la Galaţi, sărbătorim festivalul Mării şi al Dunării, nu putea fi făcută fără Neptun. Am făcut o convenţie şi l-am convins să vină mai devreme”, a spus Nicoleta Burlacu, de la Flotila Fluvială Brăila.
Au urmat jocuri marinăreşti de care copiii au fost cei mai încântaţi. Asta mai ales că Neptun în persoană le-a dat startul, iar piraţii i-au cam ajutat.
Progamul manifestărilor în țară de Ziua Marinei
Constanța
- duminică, 14 august, orele 08.30-09.30: ceremonie militară și religioasă de depunere de coroane de flori, în memoria celor care își dorm somnul de veci în adâncul apelor, la Monumentul Crucea Marinarilor, de pe faleza din Constanţa; orele 18.00-19.00, concert susținut de Muzica Militară a Forțelor Navale, în Piaţa Ovidiu din Constanţa;
- luni, 15 august, orele 10.00-12.30, exercițiul demonstrativ întrunit FNR 16, pe faleza din fața Comandamentului Flotei; orele 13.00-15.00, jocuri și concursuri marinărești în Portul Tomis; orele 20.00-22.00, concert susținut de Muzica Militară a Forțelor Navale pe faleză, în zona Cazino; 22.00-23.00, spectacol de artificii și retragerea cu torțe a marinarilor militari pe traseul Vraja Mării – Cazino – Comandamentul Flotei – Piața Ovidiu – Miga – Prefectura Constanța; orele 09.00-17.00, Ziua Porților Deschise la Muzeul Marinei Române.
Mangalia
- sâmbătă, 13 august, orele 09.00-10.00, ceremonie militară și religioasă de depunere de coroane de flori în memoria eroilor marinari, organizată de Garnizoana Mangalia la Monumentul Marinarului Erou de la Muzeul Marinei;
- duminică, 14 august, orele 20.00-22.00, spectacol de muzică populară, în Portul Turistic Mangalia;
- luni, 15 august, orele 08.45-14.00, Exercițiul demonstrativ întrunit FNR 16, jocuri și concursuri marinărești, ateliere interactive, expoziție de tehnică și armament, în Portul Turistic Mangalia; orele 20.00-22.00, Concert susținut de Muzica Militară Reprezentativă a MApN, spectacol de muzică populară, prezentat de Ansamblul „Doinița” din Bistrița; de la ora 22.00, retragerea cu torțe a marinarilor militari și foc de artificii;
Brăila
- sâmbătă, 13 august, orele 09.00-13.00, expoziție de navele militare fluviale, tehnică și armament, ateliere interactive, organizate pe Faleza Dunării de Comandamentul Flotilei Fluviale;
- luni, 15 august, orele 09.00-13.30, Exercițiul demonstrativ FNR 16, jocuri și concursuri marinărești, ateliere interactive, expoziție de tehnică și armament, pe Faleza Dunării.
Galați
- luni, 15 august, 10.00-15-30 – Festivalul nautic de canotcă 10 +1, invitat special fiind mare campion Ivan Patzaichin; 17.00-19.00 – Exercițiul demonstrativ FNR 16, pe Faleza Dunării.
București
- luni, 15 august, orele 10.00-12.00, Ceremonie Militară de ridicare a pavilionului României la catargul din Parcul Herăstrău, zona Debarcader, lansarea unei ancore de flori în memoria eroilor marianari; cuvântarea Zeului „Neptun”.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro