Potrivit unui proiect pus în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Sănătăţii, cei care ar putea profita de această zi liberă sunt părinţii sau reprezentanţii legali ai minorilor, cu vârste cuprinse între 0 şi 18 ani. Astfel, persoanelor cu doi copii li s-ar putea acorda o zi lucrătoare liberă pe an, la fel ca şi celor care au un singur copil, însă aceia care au trei sau mai mulţi copii ar avea dreptul la două zile lucrătoare libere pe an, consecutive sau separate, după cum decide angajatorul.

Spitalul poate fi public sau privat

Reprezentanţii ministerului precizează că părinţii trebuie să prezinte o declaraţie pe propria răspundere din care să rezulte faptul că anul respectiv celălalt părinte sau reprezentant legal nu a solicitat ziua lucrătoare liberă şi nici nu o va solicita. Mai mult, va fi nevoie şi de o copie a documentului din care să rezulte calitatea de reprezentant legal al copilului. Vizita la medic poate fi făcută fie în sistemul public de sănătate, fie în cel privat, singura condiţie fiind ca părintele să fie asigurat al Casei Naţionale de Sănătate.

 
 

Urmărește-ne pe Google News