Conducătorii răscoalei țărănești de la 1784-1785, Horea, Cloșca și Crișan, au fost pedepsiți și executați cu cruzime, prin tragerea pe roată, la Alba Iulia, pentru că au să îi scape pe țărani de viaţa extrem de grea pe care o aveau.
În acele vremuri tulburi pentru ei, ţăranii din Transilvania erau nevoiți să slujească pentru nobili 4-5 zile pe săptămână, aveau de plătit dări, zeciulială şi erau obligați la cărăușii. Nobilimea avea totul, inclusiv monopol pe crâșmuit, pescuit, păduri, pășuni, pe tot ce putea aduce venit. Țăranii trăiau din ceea ce produceau în gospodăria proprie, muncind în timpul ce le rămânea după împlinirea datoriilor față de nobili.
Pentru a atrage atenţia asupra situaţiei, Horea a mers la Viena, la împăratului Iosif al II-lea, de patru ori, de 3 ori cu Cloșca și cu delegații de țărani și o dată singur. Dorea să aducă la cunoștința împăratului situația dificilă a țăranilor din Transilvania.
De la data de 2 noiembrie, țăranii încep să atace și să incendieze curți nobiliare şi chiar să omoare grofi. Răscoala ia amploare și se extinde. Cea mai cunoscută bătălie a fost cea de la Mihăileni, judeţul Hunedoara, în care răsculații sunt învinși. La 14 decembrie, Horea dă ordin ca țăranii să se întoarcă la casele lor peste iarnă, pentru a se strânge din nou în primăvară.
Cei trei s-au ascuns, dar au fost trădaţi şi au ajuns la Alba Iulia, unde au fost închişi până în data execuţiei. Sentința prevedea prevedea tragerea pe roată, „Rota fragendos”, fără „lovitură de grație”, pentru a nu îi scuti de chinuri. Primul a fost executat Cloșca, care a murit după 50 de minute și 20-25 lovituri de roată. A urmat Horea, care după primele 8 lovituri se spune că ar fi început să strige că adevăratul responsabil pentru izbucnirea răscoalei este împăratul. De teamă ca gloata să nu se revolte din nou, s-a dat ordin ăentru lovitură de grație.
Se spune că Horea și Cloșca au făcut legământ de tăcere şi nu au răspuns la nicio întrebare a anchetatorilor, dar Crișan, neavând cunoștință de legământ, a colaborat cu aceştia crezând că totul este deja cunoscut. Ulterior, aflând că a deconspirat informații tăinuite, și-a pus capăt zilelor, spânzurându-se cu curelele de la opinci. Cu toate că murise, cadavrul său a fost tras pe roată, conform alba24.ro.
Lovitura de grație se dădea pe piept, pentru a-l omorî pe condamnat imediat, iar celelalte lovituri erau aplicate pe membre, pe mâini, pe picioare, la un interval de aproximativ două minute. O roată de car ce avea o lamă de fier pe obadă frângea oasele. Se așezau niște suporturi de lemn, din 20 în 20 cm, sub membre, iar lovitura se dădea între suporturi, pentru a frânge osul mai ușor. La final, măruntaiele și inima erau înmormântate la locul execuției, iar corpurile, tăiate în patru părți, așezate pe roți identice la diverse răscruci de drumuri.
Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!