Guvernul bulgar a transmis condoleanţe rudelor , relatează site-ulNovinite.com, citat de Mediafax. Steagurile de la toate instituţiile publice vor fi corobâte până la jumătatea catargului.
Situaţia este de-a dreptul dramatică în Albena, unde a plouat într-o zi cât în patru luni.Cel puţin 11 oameni, între care doi copii, au murit şi alţi câţiva sunt daţi dispăruţi la Varna, în urma unei puternice furtuni ce a avut loc în noaptea de joi spre vineri.
1.200 de turişti, majoritatea ruşi şi britanici, au fost evacuaţi din calea apelor cu ajutorul camioanelor şi elicopterelor. Cel puţin şase hoteluri au fost inundate. În sudul staţiunii, o parte din plajă s-a surpat, la fel şi strada care face legătura dintre aceasta şi hotelurile din zonă.
Imaginile din zona oraşului Varna, cel mai afectat de pe urma inundaţiilor, sunt de coşmar. Apa, care a ajuns în unele zone chiar şi la un metru adâncime, a măturat străzile oraşului. Maşinile au plutit ca bărcile, iar vântul puternic a doborât la pământ mai mulţi copaci. În urma acestei catastrofe, curentul electric şi telecomunicaţiile au fost întrerupte.